Se afișează postările cu eticheta călătorie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta călătorie. Afișați toate postările
ataşamente
vreau o vacanţă.
am nevoie de o vacanţă.
îmi trebuie o vacanţă.
visez la o vacanţă.
va.can.ţă
mă enervează
Tot o văd cu colţul ochiului, dar când mă întorc nu e acolo. O chemă Frustrare şi mă bântuie de ceva timp.
Ştiţi cum sunt larvele acelea de cărăbuş, grase şi zemoase, dormitând adânc în pământ, şi uneori un copil mai curios aşa scurmă fără treabă şi dă peste ea, peste larvă, ŞI pe lângă faptul că îi strică culcuşul mai începe să o şi împungă cu un băţ, că ce naiba ...?
Cam aşa şi eu.
Cauza este fără îndoială rotaţia de personal din cadrul Companiei. Dar pe lângă asta şi faptul că realizez că eu nu mă duc nicăieri. Că nu am direcţie. Că nu am aşteptări.
E ca şi cum ai fi în gară, e agitaţie, trenurile sunt gata de plecare, peronul forfoteşte de lume ..şi după ce trenurile au plecat eşti singurul rămas pe peron. Singurul fără bilet. E al dracului de deprimant!
Eu de ce nu pot? Dar mai ales: de ce nu vreau? Că dacă aş vrea poate aş încerca şi aş putea ...dar aşa ...
Ştiţi cum sunt larvele acelea de cărăbuş, grase şi zemoase, dormitând adânc în pământ, şi uneori un copil mai curios aşa scurmă fără treabă şi dă peste ea, peste larvă, ŞI pe lângă faptul că îi strică culcuşul mai începe să o şi împungă cu un băţ, că ce naiba ...?
Cam aşa şi eu.
Cauza este fără îndoială rotaţia de personal din cadrul Companiei. Dar pe lângă asta şi faptul că realizez că eu nu mă duc nicăieri. Că nu am direcţie. Că nu am aşteptări.
E ca şi cum ai fi în gară, e agitaţie, trenurile sunt gata de plecare, peronul forfoteşte de lume ..şi după ce trenurile au plecat eşti singurul rămas pe peron. Singurul fără bilet. E al dracului de deprimant!
Eu de ce nu pot? Dar mai ales: de ce nu vreau? Că dacă aş vrea poate aş încerca şi aş putea ...dar aşa ...
Ziua 5 de vacanţă 2
a fost un coşmar.
Un drum de 7 ore cu maxi taxi al cărui şofer avea o durere în cot când venea vorba de eficienţă şi punctualitate.
Ştiu că tot ce am făcut a fost să stau pe un scaun şi să mă uit pe geam,
dar a fost mai rău decât munca. Pe cuvântul meu de Nătăfleţ!
Cireaşa de pe tort a fost abordarea traseului prin Bucureşti, unde desigur că a luat-o pe unde e cel mai aglomerat la ora 18:00 când scapă lumea de la muncă.
Asta am văzut timp de vreo 45 de minute până când şoferului i s-a făcut milă de noi şi ne-a lăsat la metrou la Aurel Vlaicu în loc să mai suferim până la autogara din Iancului. Cred că simţea şi el înjurăturile pasagerilor mai ceva ca un fier încins.
La 18:30 eram acasă, cu rucsacii trântiţi pe jos şi cu motanul în braţe.
Mai avem o singură zi de vacanţă, o singură zi de răsfăţ. Trebuie să profităm la maxim de ea!
Un drum de 7 ore cu maxi taxi al cărui şofer avea o durere în cot când venea vorba de eficienţă şi punctualitate.
Ştiu că tot ce am făcut a fost să stau pe un scaun şi să mă uit pe geam,
dar a fost mai rău decât munca. Pe cuvântul meu de Nătăfleţ!
Cireaşa de pe tort a fost abordarea traseului prin Bucureşti, unde desigur că a luat-o pe unde e cel mai aglomerat la ora 18:00 când scapă lumea de la muncă.
Asta am văzut timp de vreo 45 de minute până când şoferului i s-a făcut milă de noi şi ne-a lăsat la metrou la Aurel Vlaicu în loc să mai suferim până la autogara din Iancului. Cred că simţea şi el înjurăturile pasagerilor mai ceva ca un fier încins.
La 18:30 eram acasă, cu rucsacii trântiţi pe jos şi cu motanul în braţe.
Mai avem o singură zi de vacanţă, o singură zi de răsfăţ. Trebuie să profităm la maxim de ea!
Ultimul închide lumina
În seara aceasta îngrămădim Motan, Poznaş şi Nătăfleţ în maşină şi mergem Acasăăă!
Un vis mai mic
Statea aşa Nătăfleţul şi muncea şi-şi asculta ghiorăielile stomacului şi trăgea cu ochiul pe fereastră la vremea urâtă de afară şi se gândea...
...se gândea la o fotografie făcută într-un vagon de tren, o fotografie postată pe un blog pe care Nătăfleţul îl citeşte cu regularitate, poate chiar blogul lui preferat...
...o fotografie cu un geam de tren, o carte, un iPod şi un pahar de cafea - companionii perfecţi pentru o călatorie cu trenul într-o zi însorită şi frumoasă de primăvară...
...şi se mai gândea ce norocos este autorul acelei fotografii şi că oricât ai încerca e tare greu să înghesui munca, viaţa personală, socializarea, eventual şi un hobby două şi scrisul pe blog într-o singură zi...
...şi că uneori îţi vine să laşi totul baltă şi să te duci la gară şi să te urci într-un tren fără să îţi pese unde merge, dacă la capătul călătoriei ai să găseşti un loc unde să dormi, o masă la care să mănânci, fără să îţi pese de ce laşi în urmă şi ce o să găseşti.
Uneori Nătăfleţul şi Poznaşul glumesc făcându-şi planuri cum că o să meargă la aeroport să bea o cafea şi să vadă avioane decolând, sau la gară unde iaraşi o să bea o cafea şi o sa privească trenuri plecând ...
...şi deşi e o glumă e puţin trist pentru că ei sunt nişte zevzeci care visează un vis mai mic pentru că nu îşi permit să viseze un vis mai mare...
...şi ce este şi mai trist este că nu au timp nici măcar de visul ăsta mai mic şi mai amărât...
...şi afară plouă!
...se gândea la o fotografie făcută într-un vagon de tren, o fotografie postată pe un blog pe care Nătăfleţul îl citeşte cu regularitate, poate chiar blogul lui preferat...
...o fotografie cu un geam de tren, o carte, un iPod şi un pahar de cafea - companionii perfecţi pentru o călatorie cu trenul într-o zi însorită şi frumoasă de primăvară...
...şi se mai gândea ce norocos este autorul acelei fotografii şi că oricât ai încerca e tare greu să înghesui munca, viaţa personală, socializarea, eventual şi un hobby două şi scrisul pe blog într-o singură zi...
...şi că uneori îţi vine să laşi totul baltă şi să te duci la gară şi să te urci într-un tren fără să îţi pese unde merge, dacă la capătul călătoriei ai să găseşti un loc unde să dormi, o masă la care să mănânci, fără să îţi pese de ce laşi în urmă şi ce o să găseşti.
Uneori Nătăfleţul şi Poznaşul glumesc făcându-şi planuri cum că o să meargă la aeroport să bea o cafea şi să vadă avioane decolând, sau la gară unde iaraşi o să bea o cafea şi o sa privească trenuri plecând ...
...şi deşi e o glumă e puţin trist pentru că ei sunt nişte zevzeci care visează un vis mai mic pentru că nu îşi permit să viseze un vis mai mare...
...şi ce este şi mai trist este că nu au timp nici măcar de visul ăsta mai mic şi mai amărât...
...şi afară plouă!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)