Cele mai bune locuri în care nu am fost sunt un fel de Fată Morgana a hoinărelilor urbane.
Sunt acele localuri care te atrag doar prin nume, prin renume, printr-o uşă misterioasă, printr-un perete desenat, prin înălţimea zidurilor de care sunt înconjurate.
Întămplător, numele primului loc bun unde nu am fost începe cu litera A, aşa cum îi şade bine unui început.
Café Amnezia, fosta stradă a Artelor, la numărul 6, acum strada Sfinţii Apostoli, numărul 21.
Mirobolant, nu? Până şi strada este o amintire a unei alte străzi, poate uitată, poate nu.
Deşi la prima vedere poate fi confundată cu o bodegă ordinară, la un studiu aprofundat şi dezbrăcat de prejudecăţi Amnezia poartă o nuanţă specială de Altfel.
Café Amnezia este un loc modest, fără pretenţii, unde poţi savura o cafea şi o apă minerală ore întregi aşteptând ca după-amiaza să-şi târâie oasele leneşe de pe scenă şi să facă loc nopţii ce de-abia aşteaptă să te primească în braţele ei decadente şi graţioase.
În Café Amnezia se fumează. Destul de mult.
Vedeţi voi, Amnezia este locul unde se adună cei cu suflet (dar nu şi profesie!) de artist, neînţeleşii, filosofii moderni, boemii societăţii secrete bucureştene.
Odată ce ai atins stadiul de personalitate nu mai ai ce căuta în Amezia. Biletul de intrare în cafenea este mizeria, neîmplinirea.
Aşa se face că personaje incomplete trag cu sete din ţigaretele subţiri ca şi cum la capătul celor 3 minute de dorinţă carbonizată se găseşte afirmarea, umplând cu fumul lor cotloanele cafenelei şi ungherele viselor rătăcitoare.
Muzica! Ah, da ..muzica!
Muzica este întotdeauna în surdină, atât pentru a nu eclipsa discuţiile aprinse dintre minţile flămânde, cât şi pentru a lăsa loc să crească gândurilor vreunui visător amnezic căci muzica bună e precum apa pentru plante. Dacă e prea multă, planta putrezeşte. Daca e prea puţină, planta flămânzeşte.
Muzica bună hrăneşte!
În încheiere, cum altfel, o dilemă: oare chiar aşa este? Oare vom afla vreodată cum este în Café Amnezia sau vom trece visători pe lângă uşa ei, temători să nu risipim închipuirea primei impresii?
Se afișează postările cu eticheta ţigară. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ţigară. Afișați toate postările
Întoarcerea acasă
În acest sfărşit de săptămână Nătăfleţul a fost la ultima zi de Stufstock(*), s-a trezit devreme Sâmbătă, a dormit până la prânz Dumincă, s-a ars pe umărul stâng, a dârdâit de frig şi s-a băgat până la genunchi în noroi.
Da, în mod fatal şi simetric Vama Veche revine pe Doza Zilnică de Nătăfleţ. Spre deosebire de începutul sezonului când Soarele şi Lumea erau timizi, sfârşitul verii înseamnă dezdrăbălare totală în Vamă.
Cu acestă ocazie Nătăfleţul vrea să vă anunţe că sunteţi urâţi. Da' tare urâţi! Cu spume chiar...
Hai să dezvoltăm puţin subiectul:
I.
Sunt urâte femeile urâte care fumează. Pe stradă. În mers. În bar.
Adică sunt urâte toate femeile care fumează. Mă dezgustă. Nu am văzut niciodată o femeie care să fie în stare să ţină graţios o ţigare şi să nu arate ori ca o curvă după încheierea reprezentaţiei - şi atitudinea asta este studiată, intenţionată - ori ca un elefant conducând un tractor.
Scârbosss...
Femeile nu ştiu să fumeze. Asta este evident. Nu la fel de evident îmi este şi motivul pentru care insistă...
Femeile urâte fumează ca să pară interesante.
Femeile frumoase fumează pentru că sunt proaste.
Oricum ai lua-o 1(femeia) +1 (ţigara) = 0 (zero)
Matematici superioare dom'le viaţa asta...
(*) văzut Les Elfantes Bizares, ZOB, Timpuri Noi şi Urma. Concluzia: neah

Abonați-vă la:
Postări (Atom)