Tot o văd cu colţul ochiului, dar când mă întorc nu e acolo. O chemă Frustrare şi mă bântuie de ceva timp.
Ştiţi cum sunt larvele acelea de cărăbuş, grase şi zemoase, dormitând adânc în pământ, şi uneori un copil mai curios aşa scurmă fără treabă şi dă peste ea, peste larvă, ŞI pe lângă faptul că îi strică culcuşul mai începe să o şi împungă cu un băţ, că ce naiba ...?
Cam aşa şi eu.
Cauza este fără îndoială rotaţia de personal din cadrul Companiei. Dar pe lângă asta şi faptul că realizez că eu nu mă duc nicăieri. Că nu am direcţie. Că nu am aşteptări.
E ca şi cum ai fi în gară, e agitaţie, trenurile sunt gata de plecare, peronul forfoteşte de lume ..şi după ce trenurile au plecat eşti singurul rămas pe peron. Singurul fără bilet. E al dracului de deprimant!
Eu de ce nu pot? Dar mai ales: de ce nu vreau? Că dacă aş vrea poate aş încerca şi aş putea ...dar aşa ...
Se afișează postările cu eticheta frustrare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta frustrare. Afișați toate postările
post cu multe poze de biciclete
Deci se apropie ziua mea ...şi vreau să-mi iau (! eu, mie) o bicicletăăă!
Decizii, decizii ...
Avem aşa:
Asta credeam şi eu...până când...am început să caut!
Prima oară am aflat că bicicleta ideală pentru mine este cea pentru copii cu vârsta între 7 şi 11 ani
Apoi am aflat că bicicletele sunt de ţşpe feluri: de oraş, de ..., de ... şi de nu ne pasă.
Cele de oraş sunt muuult, muuult mai scumpe decât ce gândeşte un om că o să dea pe o bicicletă.
Cu gândul de mai sus în minte, ideal, i-de-al, aş avea două biciclete:
şi
După cum se poate observa urmând linkurile de subt poze aceste două biciclete minunate se încadrează în categoria I shit money for a living, nivel neatins încă de Nătăfleţ în această viaţă.
După ce am mai plâns puţin şi ne-am suflat mucii am stat şi am concluzionat că oricât de minunate ar fi aceste biciclete, sunt prea perfecte pentru lumea asta.
Pentru Bucureşti adică.
Zău aşa! probabil că ţiganii de la colţ m-ar fura cu tot cu bicicletă după ce dau de două ori din pedală. Să fim realişti...
Problema apărută este următoarea: cât merită o bicicletă? 2 - 300 de lei? 7 - 800? peste 1000?!
Cât!?!
Pe de o parte, e prima bicicletă după vârsta de 12 ani, prima bicicletă de om mare.
Aşa cum primul salariu a fost cheltuit 50% pe dulciuri (all teh chocolat in the world is mine!) poate şi prima bicicletă merită un efort (financiar) cât de cât substanţial. Mai ales că era o vorbă: noi (săracii) nu ne permitem chestii ieftine.
Pe de altă parte ...1900 (minim) pe o bicicletă? Haideeee....ce face? Pedalează singură? Are shotgun pentru câini şi mârlani? Deocamdată stau la etajul unu dar dacă mă mut mai sus se teleportează singură la banii aştia? sau o car tot eu ca fraierul pe scări? Îţi serveşte şi cafeaua dimineaţa? De ce? De ce atât de mult? Mai pui 10 milioane şi-ţi iei o Dacie second hand ...
Iniţial mă hotărâsem la o nehotărîre (heh heh) simplă şi ieftină: Ideal sau Confort?
Ideal:
Confort:
după care apare Satana ( = Poznaşu'): da' nu-s prea ieftine!? de ce sunt aşa ieftine!? ceva e dubios...
Păi nu ştiu de ce! e doar o bicicletă, zic eu.
Şi aşa am mai plusat puţin. Ce face omul când nu se pricepe? Contează pe priceperea altora.
Şi aşa descoperim un site care se vrea aşa... boem, închinat bicicletei. Spre deosebire de magazinele mari cu articole sportive care vând biciclete pe bandă rulantă, oamenii aştia (par să) vând(ă) biciclete pentru a satisface pofta de bicicletism. Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei nu vând biciclete să facă bani, ei vând biciclete ca să facă lumea asta una mai bună!
Şi ne punem noi ochii pe nişte biciclete numai bune pentru portofelul nostru (suntem încă în bugetul de 1000 RON)
Kross Jantar
şi Kross Nuovo
Iarăşi: decizii! Care? De ce? Oare merită? Oare merit? Oare sunt orbit şi de fapt Dulcineea mea albastră mă aşteaptă altundeva???
Decizii, decizii ...
Avem aşa:
- bicicleta tre să fie albastră şi
- tre să aibă coşuleţ pentru plimbat motanul! şi
- să nu aibă tot felul de şmeansi feansi chestii de viteze, frâne, furtunaşe şi alte piese de schimb.
Asta credeam şi eu...până când...am început să caut!
Prima oară am aflat că bicicleta ideală pentru mine este cea pentru copii cu vârsta între 7 şi 11 ani
Apoi am aflat că bicicletele sunt de ţşpe feluri: de oraş, de ..., de ... şi de nu ne pasă.
Cele de oraş sunt muuult, muuult mai scumpe decât ce gândeşte un om că o să dea pe o bicicletă.
Cu gândul de mai sus în minte, ideal, i-de-al, aş avea două biciclete:
şi
După cum se poate observa urmând linkurile de subt poze aceste două biciclete minunate se încadrează în categoria I shit money for a living, nivel neatins încă de Nătăfleţ în această viaţă.
După ce am mai plâns puţin şi ne-am suflat mucii am stat şi am concluzionat că oricât de minunate ar fi aceste biciclete, sunt prea perfecte pentru lumea asta.
Pentru Bucureşti adică.
Zău aşa! probabil că ţiganii de la colţ m-ar fura cu tot cu bicicletă după ce dau de două ori din pedală. Să fim realişti...
Problema apărută este următoarea: cât merită o bicicletă? 2 - 300 de lei? 7 - 800? peste 1000?!
Cât!?!
Pe de o parte, e prima bicicletă după vârsta de 12 ani, prima bicicletă de om mare.
Aşa cum primul salariu a fost cheltuit 50% pe dulciuri (all teh chocolat in the world is mine!) poate şi prima bicicletă merită un efort (financiar) cât de cât substanţial. Mai ales că era o vorbă: noi (săracii) nu ne permitem chestii ieftine.
Pe de altă parte ...1900 (minim) pe o bicicletă? Haideeee....ce face? Pedalează singură? Are shotgun pentru câini şi mârlani? Deocamdată stau la etajul unu dar dacă mă mut mai sus se teleportează singură la banii aştia? sau o car tot eu ca fraierul pe scări? Îţi serveşte şi cafeaua dimineaţa? De ce? De ce atât de mult? Mai pui 10 milioane şi-ţi iei o Dacie second hand ...
Iniţial mă hotărâsem la o nehotărîre (heh heh) simplă şi ieftină: Ideal sau Confort?
Ideal:
Confort:
după care apare Satana ( = Poznaşu'): da' nu-s prea ieftine!? de ce sunt aşa ieftine!? ceva e dubios...
Păi nu ştiu de ce! e doar o bicicletă, zic eu.
Şi aşa am mai plusat puţin. Ce face omul când nu se pricepe? Contează pe priceperea altora.
Şi aşa descoperim un site care se vrea aşa... boem, închinat bicicletei. Spre deosebire de magazinele mari cu articole sportive care vând biciclete pe bandă rulantă, oamenii aştia (par să) vând(ă) biciclete pentru a satisface pofta de bicicletism. Înţelegeţi ce vreau să spun? Ei nu vând biciclete să facă bani, ei vând biciclete ca să facă lumea asta una mai bună!
Şi ne punem noi ochii pe nişte biciclete numai bune pentru portofelul nostru (suntem încă în bugetul de 1000 RON)
Kross Jantar
şi Kross Nuovo
Iarăşi: decizii! Care? De ce? Oare merită? Oare merit? Oare sunt orbit şi de fapt Dulcineea mea albastră mă aşteaptă altundeva???
dimineaţa, la prânz şi seara
Luni
dimineaţa: soare şi cald.
după amiază: ploaie.
Nătăfleţul ajunge murat acasă.
Marţi
dimineaţa: înnourat şi răcoare.
Nătăfleţul îşi ia geaca.
după amiază: ploaie.
Nătăfleţul ajunge murat acasă.
Miercuri
dimineaţa: înnourat şi răcoare.
Nătăfleţul îşi ia geaca şi umbrela.
după amiază: soare şi cald.
Nătăfleţul:
dimineaţa: soare şi cald.
după amiază: ploaie.
Nătăfleţul ajunge murat acasă.
Marţi
dimineaţa: înnourat şi răcoare.
Nătăfleţul îşi ia geaca.
după amiază: ploaie.
Nătăfleţul ajunge murat acasă.
Miercuri
dimineaţa: înnourat şi răcoare.
Nătăfleţul îşi ia geaca şi umbrela.
după amiază: soare şi cald.
Nătăfleţul:
buCUReşti
Da, acest post este în principal despre taximetriştii din Bucureşti.
Nătăfleţului îi pare rău că într-o zi atât de frumoasă trebuie să vorbească despre nişte lucruri atât de urâte dar nu se mai poate ...
...când plăteşti un serviciu să ţi se zică "aaaa...nu am rest" şi să fii privit cu nemulţumire pentru că "îndrăzneşti să-i soliciţi serviciile deşi nu ai suma corectă?!" Şi da, suma corectă include şi bacşişul lui gras de nesimţit. Să nu îndrăzneşti să-i dai fix!
El nu va face nici un efort, nu va schiţa nici un gest cum că are de gând să rezolve această "problemă"...nuuu, tu trebuie să faci totul ...la urma urmei doar tu plăteşti!
Cum este posibil ca un taximetrist, chiar şi de-abia intrat pe traseu să nu aibă 20-30 de lei la el? Cum se poate ca un restaurant să nu aibă - la oră de vârf! - bancnote de toate valorile în casă? Cum este posibil ca aceşti oameni să-ţi ceară ţie, clientului, să schimbi banii ...când ei sunt cei care prestează serviciile?
Şi dacă tot vorbim de taximetristi ...cum este posibil să fii taximetrist în Bucureşti şi să nu ştii unde este Piaţa Iancului? Piaţa Iancului e la 10-15 minute de Universitate, de Centru....omul ăsta de unde venea? de pe Luna? este îngrozitoare nesimţirea unor oameni!
Este ultimul nivel de civilizaţie când iei un taxi, îl plăteşti , îi laşi bacşiş > 10% şi nici măcar nu primeşti un mulţumesc sau un ziua/seara bună.
Cu ce sunt aceşti oameni mai presus decât tine? Oare tu nu munceşti pentru banii pe care îi ai? Doar pentru că îţi permiţi să iei un taxi înseamnă că îţi permiţi să arunci cu bani şi că nu ai pic de demnitate şi că vrei să fi călcat în picioare de un gunoi uman?
În al patrulea rând să vorbim despre taximetristul care refuză călătoria.
Nu vrea! Nu are el treabă în zona aia, de ce să se deranjeze pentru tine?
Hmm, pentru că plateşti?
Nu, nu e de ajuns!
Eşti la cheremul lui, e clar. Nu ai de ales.
El, un nimeni, care nu face nimic pentru societate, un pion ale cărui servicii sunt dispensabile - dacă municipalitatea şi-ar face treaba şi sistemul de transport în comun ar fi bine pus la punct! - el, cârnatul ordinar ...nu. vrea. banii. tăi! Nu vrea!
De ce? Pentru că poate!
Pentru că e lacom şi poate va prinde un client care vrea să mearga mai departe pe mai mulţi bani!
Pentru că poate un client va dori să ajungă în acelaşi cartier ca cel în care stă şi îl scuteşte de un drum! Pentru că...
De cele mai multe ori nu ai ce să le zici acestor oameni. Rămâi mut la nesimţirea şi indiferenţa lor. Te poţi întreba De ce? oricât vrei ...dar nu vrei primi niciodată un răspuns. Nu pentru că sunt prea multe răspunsuri, nu pentru că nu îl meriţi ci pentru că nu exista nici un răspuns!
Nătăfleţului îi pare rău că într-o zi atât de frumoasă trebuie să vorbească despre nişte lucruri atât de urâte dar nu se mai poate ...
...când plăteşti un serviciu să ţi se zică "aaaa...nu am rest" şi să fii privit cu nemulţumire pentru că "îndrăzneşti să-i soliciţi serviciile deşi nu ai suma corectă?!" Şi da, suma corectă include şi bacşişul lui gras de nesimţit. Să nu îndrăzneşti să-i dai fix!
El nu va face nici un efort, nu va schiţa nici un gest cum că are de gând să rezolve această "problemă"...nuuu, tu trebuie să faci totul ...la urma urmei doar tu plăteşti!
Cum este posibil ca un taximetrist, chiar şi de-abia intrat pe traseu să nu aibă 20-30 de lei la el? Cum se poate ca un restaurant să nu aibă - la oră de vârf! - bancnote de toate valorile în casă? Cum este posibil ca aceşti oameni să-ţi ceară ţie, clientului, să schimbi banii ...când ei sunt cei care prestează serviciile?
Şi dacă tot vorbim de taximetristi ...cum este posibil să fii taximetrist în Bucureşti şi să nu ştii unde este Piaţa Iancului? Piaţa Iancului e la 10-15 minute de Universitate, de Centru....omul ăsta de unde venea? de pe Luna? este îngrozitoare nesimţirea unor oameni!
Este ultimul nivel de civilizaţie când iei un taxi, îl plăteşti , îi laşi bacşiş > 10% şi nici măcar nu primeşti un mulţumesc sau un ziua/seara bună.
Cu ce sunt aceşti oameni mai presus decât tine? Oare tu nu munceşti pentru banii pe care îi ai? Doar pentru că îţi permiţi să iei un taxi înseamnă că îţi permiţi să arunci cu bani şi că nu ai pic de demnitate şi că vrei să fi călcat în picioare de un gunoi uman?
În al patrulea rând să vorbim despre taximetristul care refuză călătoria.
Nu vrea! Nu are el treabă în zona aia, de ce să se deranjeze pentru tine?
Hmm, pentru că plateşti?
Nu, nu e de ajuns!
Eşti la cheremul lui, e clar. Nu ai de ales.
El, un nimeni, care nu face nimic pentru societate, un pion ale cărui servicii sunt dispensabile - dacă municipalitatea şi-ar face treaba şi sistemul de transport în comun ar fi bine pus la punct! - el, cârnatul ordinar ...nu. vrea. banii. tăi! Nu vrea!
De ce? Pentru că poate!
Pentru că e lacom şi poate va prinde un client care vrea să mearga mai departe pe mai mulţi bani!
Pentru că poate un client va dori să ajungă în acelaşi cartier ca cel în care stă şi îl scuteşte de un drum! Pentru că...
De cele mai multe ori nu ai ce să le zici acestor oameni. Rămâi mut la nesimţirea şi indiferenţa lor. Te poţi întreba De ce? oricât vrei ...dar nu vrei primi niciodată un răspuns. Nu pentru că sunt prea multe răspunsuri, nu pentru că nu îl meriţi ci pentru că nu exista nici un răspuns!
Definiţie
Dacă v-aţi uita din întâmplare în Dicţionar la cuvântul agonie mai mult ca sigur veţi găsi poza Nătăfleţului!
Motivul este simplu: Nătăfleţul a fost la cinematograaaaf!
[surle, trâmbiţe, aplauze, fanfară şi paradă! fară număr!]
Şi a avut parte de 166 de minute de agonie!
[aaaaaaaaaaa <- compasiune]
Sau cu alte cuvinte: Nătăfleţul a văzut The Curious Case of Benjamin Button!
[aaaaaaaaaaa <- uşurare]
Acum, să fim clari: nu există părţi bune şi părţi rele. Nu din punctul de vedere al Nătăfleţului!
Oricăte compromisuri ar face ajunge la aceeaşi concluzie: groaznic! A fost îngrozitor! De groază! O grozăvie grozavă!
[Da, mai pot!]
Urmează staţia Grozăveşti cu peronul pe partea...
Deşi, ca să fie total imparţial Nătăfleţul trebuie să recunoască că nu e vina numai a filmului în sine, dar şi a cinematografului şi a publicului care nu i-au uşurat cu nimic suferinţa.
Ca să rezumăm: ştiţi cum uneori aveţi o idee, da' o idee bună, bună măr! şi încercaţi să o dezvoltaţi şi în acelaşi timp să îi păstraţi bunăciunea ? Da, este greu, dar nu imposibil!
[De aia există lucruri bune şi lucruri rele, asta ca să ştiţi şi voi cum funcţionează Lumea asta, zevzecilor!]
Cam aşa stă şi situaţia cu Benone Năsturel: cineva a avut o idee bună (Francis Scott Key Fitzgerald adicătelea) şi altcineva (lipitorile din Pădurea Sfântă) au stricat-o. Dar au stricat-o rău!
[Da, da chiar atât de rău!]
Benone Năsturel este un film în care nu se întâmplă nimic. Timp de 166 de minute nu se întâmplă absolut nimic!
[Ce ar trebui să se întămple întrebaţi!?]
Păi, e clar că nimeni nu se aşteaptă la o life altering experience (cel puţin nu Nătăfleţul) dar senzaţia de "Tocmai mi-am irosit 3 ore din viaţă şi nu le voi mai avea niciodată înapoi" e prea puternică şi te face să plângi...
[..sau să omori un pisoiaş mititel şi drăgălaş din cauza frustrării, după preferinţă]
Motivul este simplu: Nătăfleţul a fost la cinematograaaaf!
[surle, trâmbiţe, aplauze, fanfară şi paradă! fară număr!]
Şi a avut parte de 166 de minute de agonie!
[aaaaaaaaaaa <- compasiune]
Sau cu alte cuvinte: Nătăfleţul a văzut The Curious Case of Benjamin Button!
[aaaaaaaaaaa <- uşurare]
Acum, să fim clari: nu există părţi bune şi părţi rele. Nu din punctul de vedere al Nătăfleţului!
Oricăte compromisuri ar face ajunge la aceeaşi concluzie: groaznic! A fost îngrozitor! De groază! O grozăvie grozavă!
[Da, mai pot!]
Urmează staţia Grozăveşti cu peronul pe partea...
Deşi, ca să fie total imparţial Nătăfleţul trebuie să recunoască că nu e vina numai a filmului în sine, dar şi a cinematografului şi a publicului care nu i-au uşurat cu nimic suferinţa.
Ca să rezumăm: ştiţi cum uneori aveţi o idee, da' o idee bună, bună măr! şi încercaţi să o dezvoltaţi şi în acelaşi timp să îi păstraţi bunăciunea ? Da, este greu, dar nu imposibil!
[De aia există lucruri bune şi lucruri rele, asta ca să ştiţi şi voi cum funcţionează Lumea asta, zevzecilor!]
Cam aşa stă şi situaţia cu Benone Năsturel: cineva a avut o idee bună (Francis Scott Key Fitzgerald adicătelea) şi altcineva (lipitorile din Pădurea Sfântă) au stricat-o. Dar au stricat-o rău!
[Da, da chiar atât de rău!]
Benone Năsturel este un film în care nu se întâmplă nimic. Timp de 166 de minute nu se întâmplă absolut nimic!
[Ce ar trebui să se întămple întrebaţi!?]
Păi, e clar că nimeni nu se aşteaptă la o life altering experience (cel puţin nu Nătăfleţul) dar senzaţia de "Tocmai mi-am irosit 3 ore din viaţă şi nu le voi mai avea niciodată înapoi" e prea puternică şi te face să plângi...
[..sau să omori un pisoiaş mititel şi drăgălaş din cauza frustrării, după preferinţă]
Abonați-vă la:
Postări (Atom)