Astăzi am demisionat.
pam pam
Se afișează postările cu eticheta Anarhist. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Anarhist. Afișați toate postările
Î este pentru Întrebări
606 postări.
Aceasta este a 607-a. Am stricat jucărica....
Nu am chef de muncă. Şi trebuie să muncesc. Ce pot face? Cum să fac să mă concentrez?
Dacă munca nu ar fi de câcat, probabil că nu aş avea problema asta. Dar este.
Oare alţii cum reuşesc să îşi facă treaba fără probleme? Sunt mai hotărâţi, mai responsabili? Au voinţă? Ce e aia voinţă? Actul de a vrea ceva? Păi aşa, şi eu am voinţă. Voinţă să stau degeaba. Am multă voinţă de asta. Oare există voinţă rea şi voinţă bună? Care este diferenţa între voinţă şi dorinţe? Voinţa e dorinţă cu ceva în plus? Ce? Şi de unde se ia? Se cultivă? De unde iei seminţe? Dacă este prea târziu să le semeni? Şi poate chiar dacă nu ai voinţă, tot trebuie să fie ceva. Frică, vinovăţie? Mie nu mi-e frică. Ce se poate întâmpla? Vină? S-a îngroşat obrazul prea tare. Deja ameninţările nu mai au nici un efect asupra mea. Oare sunt un om dificil? Încăpăţânat? Leneş? Nemotivat? Oare tot ce-mi trebuie e o bătaie bună? Dar nu văd care îi este rostul. Eu deja m-am hotărât că nu mai există speranţă pentru mine. Era să zic că azi e Marţi şi de aia ziua este atât de câcat. Dar e Miercuri. Ce s-a întâmplat cu timpul? Când a trecut? Cine mă poate ajuta? Şi dacă alţii reuşesc să facă treaba fără probleme asta înseamnă că sunt mai buni? Mai buni ca mine? De ce? Cine hotărăşte asta? Eu cred că e o prostie. Munca ar trebui măsurată şi în funcţie de ce îmi aduce mie, nu doar Companiei. Şi eu vreau satisfacţie, vreau distracţie, vreau fascinaţie, vreau abnegaţie, vreau demonstraţie. Contradicţie. Anarhie!
Aceasta este a 607-a. Am stricat jucărica....
Nu am chef de muncă. Şi trebuie să muncesc. Ce pot face? Cum să fac să mă concentrez?
Dacă munca nu ar fi de câcat, probabil că nu aş avea problema asta. Dar este.
Oare alţii cum reuşesc să îşi facă treaba fără probleme? Sunt mai hotărâţi, mai responsabili? Au voinţă? Ce e aia voinţă? Actul de a vrea ceva? Păi aşa, şi eu am voinţă. Voinţă să stau degeaba. Am multă voinţă de asta. Oare există voinţă rea şi voinţă bună? Care este diferenţa între voinţă şi dorinţe? Voinţa e dorinţă cu ceva în plus? Ce? Şi de unde se ia? Se cultivă? De unde iei seminţe? Dacă este prea târziu să le semeni? Şi poate chiar dacă nu ai voinţă, tot trebuie să fie ceva. Frică, vinovăţie? Mie nu mi-e frică. Ce se poate întâmpla? Vină? S-a îngroşat obrazul prea tare. Deja ameninţările nu mai au nici un efect asupra mea. Oare sunt un om dificil? Încăpăţânat? Leneş? Nemotivat? Oare tot ce-mi trebuie e o bătaie bună? Dar nu văd care îi este rostul. Eu deja m-am hotărât că nu mai există speranţă pentru mine. Era să zic că azi e Marţi şi de aia ziua este atât de câcat. Dar e Miercuri. Ce s-a întâmplat cu timpul? Când a trecut? Cine mă poate ajuta? Şi dacă alţii reuşesc să facă treaba fără probleme asta înseamnă că sunt mai buni? Mai buni ca mine? De ce? Cine hotărăşte asta? Eu cred că e o prostie. Munca ar trebui măsurată şi în funcţie de ce îmi aduce mie, nu doar Companiei. Şi eu vreau satisfacţie, vreau distracţie, vreau fascinaţie, vreau abnegaţie, vreau demonstraţie. Contradicţie. Anarhie!
Gust amar
Aseară am fost la magazin.
O babă tembelă îşi luase căruţ ca să-şi pună cumpărăturile inexistente - cu toţii ştim ca nu o să găsească niciodată ceva destul de ieftin pentru buzunarele ei, sau dacă găseşte acel ceva (= 1 borcan cu păstăi şi 1 pungă cu 2 felii de salam) un coş ar fi fost mult prea încăpător să le găzduiască!
Baba e cu căruţul. Magazinul nu e hypermarket, e un magazin de cartier cu rafturile cât mai îngrămădite pentru a conserva spaţiul. Ce face cotoroanţa ... îşi lasă căruţul pe o parte a culoarului şi în micul spaţiu rămas se apleacă să studieze marfa. Încet, tacticos, borcan cu borcan, că doar e bătrână, nu e o tinerică fâşneaţă.
Ajung în spatele ei. Ev'dent, nu am cum să trec! Tuşesc. Nimic. Aştept. Nimic. Mormăi un "pardon?". Nimic. Mă enervez. O împing pe babă şi mă strecor printre şunca-i şi raftul cu borcane fragile. Păi să nu-ţi iei lumea'n cap?
Nu, nu mă puteam întoarce înapoi. Baba stătea chiar în marginea rândului, la capătul de "ieşire".
În plus, deja făcusem un compromis cu câteva minute în urmă când un imbecil s-a hotărât să citească ingredientele de la sucuri în mijlocul culoarului. Avea căruţ, ev'dent. Şi deşi apa minerală era chiar dincolo de el, nu aveam cum să ajung, aşa că am ocolit frumos tot rândul, am intrat prin capătul celălalt, am ajuns lângă el, am luat o sticlă de apă minerală şi i-am trimis o privire cât o mie de cuvinte!
În concluzie: urăsc oamenii care se duc la magazin deşi nu au nici cea mai mică idee ce vor să cumpere, ceva de genul "lasă că găsesc eu ceva acolo ...". Ce-i asta? Ce.E. Asta.!?. Vă zic eu ce este: este o atitudine care nu trebuie tolerată!
Şi în al doilea rând (paragraf) urăsc oameni care nu sunt conştienţi de sine, care nu-şi conştientizează limitele. Şi când zic limite mă refer la dimensiunea corpului şi la spaţiul din jur. Nu, nu eşti regele magazinul aşa că ţine-ţi frumos căruţul în faţă! Alţii trebuie să treacă. Şi te rog nu mi-l mai băga în fund la casă şi nu-mi mai reteza picioarele, nu depinde de mine viteza cu care se mişcă vânzătoarea!
Zău aşa... în unele zile îţi vine să dai cu bomba în unele locuri...
O babă tembelă îşi luase căruţ ca să-şi pună cumpărăturile inexistente - cu toţii ştim ca nu o să găsească niciodată ceva destul de ieftin pentru buzunarele ei, sau dacă găseşte acel ceva (= 1 borcan cu păstăi şi 1 pungă cu 2 felii de salam) un coş ar fi fost mult prea încăpător să le găzduiască!
Baba e cu căruţul. Magazinul nu e hypermarket, e un magazin de cartier cu rafturile cât mai îngrămădite pentru a conserva spaţiul. Ce face cotoroanţa ... îşi lasă căruţul pe o parte a culoarului şi în micul spaţiu rămas se apleacă să studieze marfa. Încet, tacticos, borcan cu borcan, că doar e bătrână, nu e o tinerică fâşneaţă.
Ajung în spatele ei. Ev'dent, nu am cum să trec! Tuşesc. Nimic. Aştept. Nimic. Mormăi un "pardon?". Nimic. Mă enervez. O împing pe babă şi mă strecor printre şunca-i şi raftul cu borcane fragile. Păi să nu-ţi iei lumea'n cap?
Nu, nu mă puteam întoarce înapoi. Baba stătea chiar în marginea rândului, la capătul de "ieşire".
În plus, deja făcusem un compromis cu câteva minute în urmă când un imbecil s-a hotărât să citească ingredientele de la sucuri în mijlocul culoarului. Avea căruţ, ev'dent. Şi deşi apa minerală era chiar dincolo de el, nu aveam cum să ajung, aşa că am ocolit frumos tot rândul, am intrat prin capătul celălalt, am ajuns lângă el, am luat o sticlă de apă minerală şi i-am trimis o privire cât o mie de cuvinte!
În concluzie: urăsc oamenii care se duc la magazin deşi nu au nici cea mai mică idee ce vor să cumpere, ceva de genul "lasă că găsesc eu ceva acolo ...". Ce-i asta? Ce.E. Asta.!?. Vă zic eu ce este: este o atitudine care nu trebuie tolerată!
Şi în al doilea rând (paragraf) urăsc oameni care nu sunt conştienţi de sine, care nu-şi conştientizează limitele. Şi când zic limite mă refer la dimensiunea corpului şi la spaţiul din jur. Nu, nu eşti regele magazinul aşa că ţine-ţi frumos căruţul în faţă! Alţii trebuie să treacă. Şi te rog nu mi-l mai băga în fund la casă şi nu-mi mai reteza picioarele, nu depinde de mine viteza cu care se mişcă vânzătoarea!
Zău aşa... în unele zile îţi vine să dai cu bomba în unele locuri...
Nătăfleţului nu-i plac ...
...persoanele care nu-şi desprind eticheta de pe talpa pantofului,
...persoanele care stau pe scaun în metrou dar insistă să stea picior peste picior sau îşi întind picioarele jumătate de culoar ocupând astfel spaţiul pentru două persoane,
...persoanele care poartă haine imense de blană sau stofă şi atunci când se aşează ocupă câte jumătate de scaun în dreapta şi în stânga lor,
...persoanele care nu sunt prietene cu apa şi săpunul!
...persoanele care stau pe scaun în metrou dar insistă să stea picior peste picior sau îşi întind picioarele jumătate de culoar ocupând astfel spaţiul pentru două persoane,
...persoanele care poartă haine imense de blană sau stofă şi atunci când se aşează ocupă câte jumătate de scaun în dreapta şi în stânga lor,
...persoanele care nu sunt prietene cu apa şi săpunul!
Firmituri de conversaţie
Nătăfleţul: deci eu vreau să interzic pesmeţii, cipsurile, covrigeii, sticsurile, cerealele, morcovii şi alte chestii crănţănitoare!
Poznaşul:
Poznaşul: iar?
Nătăfleţul: ori asta...ori încep să bat lume!
Poznaşul:
Poznaşul: iar?
Nătăfleţul: ori asta...ori încep să bat lume!
Coup d'état într-o ceaşcă de ceai
Nătăfleţul este un Şiret.
Deşi este de-abia trecut de jumătatea programului de lucru, Nătăfleţul e plictisit.
Până aici, nimic ieşit din comun.
Da?!
Ei bine, poftim: în şiretenia sa Nătăfleţul nu va pleca acum de la muncă aşa cum ar fi normal, nuuuu!
El va sta la muncă până la sfărşitul programului, numai ca să deruteze, să inducă în eroare, să fie împotriva Sistemului!
Hah, nu e pur şi simplu genial?!
Deşi este de-abia trecut de jumătatea programului de lucru, Nătăfleţul e plictisit.
Până aici, nimic ieşit din comun.
Da?!
Ei bine, poftim: în şiretenia sa Nătăfleţul nu va pleca acum de la muncă aşa cum ar fi normal, nuuuu!
El va sta la muncă până la sfărşitul programului, numai ca să deruteze, să inducă în eroare, să fie împotriva Sistemului!
Hah, nu e pur şi simplu genial?!
Într-o zi ...
Nătăfleţul este supărat astăzi: zilele acestea sunt evaluările la Circ.
Nătăfleţului nu-i place nimic din ce are legatură cu descrierea a cine este, ce-şi doreşte, ce şi cum face. Nătăfleţul vrea doar să fie el însuşi fără să dea explicaţii.
Nici un formular de appraisal din lumea asta nu poate să cuprindă personalitatea minunată a Nătăfleţului!
Dar Companiei nu-i pasă de asta...
Compania vrea doar să ştie în ce grilă de salarizare o să îl încadreze pe Nătăfleţ anul acesta.
Compania vrea să ştie dacă în eventualitatea unei promovări Nătăfleţul are aspiraţiile "corecte".
Compania îl priveşte pe Nătăfleţ ca pe o resursă.
Nătăfleţul este trist. El îşi dă seama de naivitatea gândurilor sale, dar în sufletul lui Nătăfleţul este un Anarhist, un Revoluţionar!
Într-o zi ...Nătăfleţul va schimba lumea!
Nătăfleţului nu-i place nimic din ce are legatură cu descrierea a cine este, ce-şi doreşte, ce şi cum face. Nătăfleţul vrea doar să fie el însuşi fără să dea explicaţii.
Nici un formular de appraisal din lumea asta nu poate să cuprindă personalitatea minunată a Nătăfleţului!
Dar Companiei nu-i pasă de asta...
Compania vrea doar să ştie în ce grilă de salarizare o să îl încadreze pe Nătăfleţ anul acesta.
Compania vrea să ştie dacă în eventualitatea unei promovări Nătăfleţul are aspiraţiile "corecte".
Compania îl priveşte pe Nătăfleţ ca pe o resursă.
Nătăfleţul este trist. El îşi dă seama de naivitatea gândurilor sale, dar în sufletul lui Nătăfleţul este un Anarhist, un Revoluţionar!
Într-o zi ...Nătăfleţul va schimba lumea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)