Se afișează postările cu eticheta concediu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta concediu. Afișați toate postările

expediție pe amazon

Azi sunt trist. Pe la sfârșitul zilei am aflat că mi s-au refuzat cele 9 zile de concediu rămase pe anul ăsta. Avem voie doar 3. Că așa suntem noi, speciali, de câcat. Deja nici nu mai am chef de Sărbători...

Am făcut cumpărături pentru Crăciun pe Amazon. 10000 de cărți pentru mine (dacă nu eu, atunci cine?) și o carte pe care urma să o dau cadou altcuiva. Dintre toate pachetele, au ajuns toate în afară de cel cu cartea pe care urma să o dau cadou. Aste e, se pare că nu mi-e dat să fiu altruist.

Se pare că plasând o comandă pe Amazon le dai cumva voie să te spameze de 5 ori pe zi cu sugestii și oferte. Ca și cum deschizi un portal al idioțenei. Adică, în loc să-ți mulțumească pentru banii pe care li-i dai ei fac orice să devină antipatici și să te facă să îi urăști și eventual să juri că nu vei mai cumpăra niciodată de la ei.

Ah, în plus, toate ofertele și promoțiile pe care le trimit sunt cu reduceri și aranjamente la produsele deja comandate de parcă..ce? O să le mai cumpăr încă odată doar pentru că sunt mai ieftine deși le am? Sau ar trebui să mă zgârii pe ochi pentru că am ratat marea reducere? Zău așa ...

Deci să vă spun: comand 7 cărți. Șase pentru mine, una nu pentru mine. Asta se întâmplă joi. La finalizarea comenzii specific că vreau să le primesc în cât mai puține pachete posibil, și anume în număr de unu mă gândeam eu, fiin'că comandasem niște fițuici de 12-13 pagini, nu Biblia. În plus, toate cărțile sunt de la Amazon deci nici nu se pune vorba să se aștepte una pe alta de la diferiți distribuitori.Makes sense.

Vineri dimineața, la 10:30 primesc mail că a mea comandă a fost expediată. A mea comandă pe jumătate și oleacă pentru că acest prim pachet conținea doar 4 din cele 7 cărți. Buuuun, zic. Bine și așa, celelalte 3 sigur vin împreună.

Stau ce stau, pe la 13:30, în aceeași mirifică zi mai primesc un mail: comanda dumneavoastră a fost expediată. Ieeeeee! Eh, nu comanda mea ca era doar oleacă mai puțin de jumătate de comandă, dar e bine și așa. Greșit! Comanda mea de 2 cărți din cele 3 rămase din cele 7 comandate din care 4 expediate separat cu 3 ore în urmă a fost expediată acum. Futu-iiiiiii...
Bineee, bine zic. Asta e. Oricum mă bucur că au fost expediate așa rapid că ei estimaseră sosirea pachetelor peste 3 săptămâni de la plasarea comenzii și de-abia trecuse 1 zi.

De fapt nici nu trecuse ziua, pentru că doar peste vreo două ore, adică la 16:20...hopa mai sare un mail! Tot de la Amazon. Iaca minune zic. Mailul era să mă anunțe că ultima carte, cea de-a șaptea, care nu e pentru mine, a fost expediată. Singurică, săraca, dar măcar e în aceeași zi cu celelalte mă amăgesc eu.

Și stau și mă pregătesc de așteptare. 3 săptămâni au zis. De ce 3 săptămâni dacă le-au trimis a doua zi? Oare merg pe jos? Oare merg cu măgarul? Oare se plimbă în jurul lumii și primesc abțibilduri din toate țările exotice așa cum am văzut în desene animate? Oare se duc de fapt la Moș Crăciun și ajung în Ajun, direct subt pom? Oare ce fac? Oare ceeee?

Păi fac bine. Parțial. Nu merg pe jos și nici cu măgarul. Vin cu avionul. Pe rută directă Marea Britanie - România, fără ocolișuri prin India, Mexic, Japonia și/sau Laponia. Nu trec nici pe la Moș Crăciun, pentru că Moș Crăciun nu există! ci doar prin mirificul sistem numit Poșta Română și ajung frumos la cel mai apropiat oficiu poștal, de unde ești invitat să le ridici. Asta fac, clar? Clar.

Asta au și făcut cele 6 cărți ce au ajuns peste 4 zile de la expedierea lor - era sfârșit de săptămână la mijloc, să-i înțelegem.

Cea de-a șaptea probabil că vine pe jos, în compania unui măgar ce face un ocol pe la Polul Nord, pe la Moș Crăciun, pentru că are vise să tragă la sanie alături de reni. E un măgar ce vrea să-și depășească condiția de animal de povară. Și bravo lui domnule, bravo lui!

Așa măgari, mai rar, și mai ales la noi în Companie unde toți tragem ca boii...și pentru ce?! Pentru bani de cărți de pe Amazon, că la mâna lui Moș Crăciun nu ne putem lăsa pentru că Moș Crăciun nu există!

Dacă ar exista, cartea mea ar fi ajuns la destinație deja ...

și eu mi-aș fi primit toate zilele de concediu, pentru că Sărbătorile se petrec acasă, nu la muncă

prima chestie

două chestii am să vă zic şi le zic în ordinea în care mi-au venit.

Prima ar fi că am stat eu aşa şi m-am gândit că poate nu numai suedejii o freacă toată ziua, că poate iarba nu e verde numai de partea cealaltă şi că poate chiar şi capra vecinului mai moare, câteodată.

Adicătelea, de unde să ştiu eu, Nătăfleţ prost, că la noi lumea nu o arde boem prin parcuri, cafenele, terase, la plajă, la umbră, etc., dacă eu oricum stau nouă ore în cuşcă şi nu văd altceva decât muncă?

Păi io când m-am dus acolo m-am dus ca omu' nemuncitor, în concediu, fără griji, fără altă treabă decât să roiesc prin locurile de frecat menta. Iar aici, acasă, în ţărişoara noastră jegoasă, puturoasă, leneşă, mizerabilă şi toate lucrurile spurcate, n-am avut onoarea de a-mi petrece zilele libere şi de a observa românu' între orele 9-19.

...Şi atunci, cum de îndrâznesc eu să trag concluzii de aste pripite cum că la noi în ţară nu curge laptele şi mierea? Doar pentru că nu le-am gustat!? Absurd!

Am dreptate sau am dreptate, ehhhh?

Astăzi

Astăzi Nătăfleţul e un ameţit. Şi un trist. Cred că suferă de depresia post-concediu. Poznaşul filosofa zilele trecute "Munca nu e de noi Nătăfleţule. Boieria e ...". Ce-i drept, Boieria nu este de nasul oricui! dar munca este, este în inima tuturor. Toţi ceilalţi oameni (sans Nătăfleţ et Poznaş ça veut dire) vor să muncească! Şi-o doresc. Le-am văzut feţele dornice la metrou. Şi în staţia de tramvai. Le-am simţit avântul muncitoresc în pasul leneş cu care se târâie spre birouri ...da, cred că suntem speciali!

Astăzi Nătăfleţul a reuşit să ia toate streşinile din cale. Adică a ajuns acasă murat. Dacă era vreo streaşină care nu trebuia să picure în acel moment cu siguranţă s-a scremut, a schimbat forţa atracţiei gravitaţionale şi tot în capul lui a ajuns. Popularitate, altfel nu se explică...

Şi tot astăzi pe Nătăfleţ era să îl calce tramvaiul.Pe trecerea de pietoni. Pe verde. E bine că nenea vatmanu i-a făcut semn cu mâna că totul e ok, se mai întâmplă atunci când Nătătfleţul s-a uitat furios şi nedumirit la el. Mda, adică ....ce naiba?! El, nenea vatmanu, înţelege că a fost o greşeală din partea Nătăfleţului să creadă că e normal să treversezi pe verde. Eeeeee...

Nu avem morală astăzi.

1+2+3+4 = ?

Până la sfărşitul săptămânii Nătăfleţul trebuie să îşi aleagă perioada de concediu pentru această vară şi are mari probleme pentru că nu ştie unde să meargă!

Nătăfleţul vrea
  1. undeva în Nord,
  2. de preferinţă la un festival,
  3. care să nu fie în preajma zilei de 5 iulie pentru că e ocupat atunci,
  4. dar nici în prima jumătate a lui iunie pentru că e prea devreme.
Oare unde o să meargă Nătăfleţul?