Vecina

De 1 Martie printre multe alte nimicuri am primit o floare.
Dar nu una de pus în vază, obiect oricum inexistent în inventarul biroului, ci una în ghiveci. O floare mică, mititică, galbenă (urăsc galbenul! galben & maro = ) şi care pentru mine nu înseamnă nimic.

Pe ghiveci scrie Primula acaulis dar pentru mine primăvară = ghiocei, viorele, brânduşe, zambile, narcise, lalele şi frezii. Nu primule!

Oricum, darul e dar, chiar dacă e făcut din obligaţie trebuie să ne arătăm aprecierea pentru efort aşa că am pus chestia într-un colţ şi am zis că o să am grijă de ea ca să arăt eu unde şade mărinimia.

Numai că eu am o problemă. Nu mă pot implica serios într-o relaţie decât dacă îl cunosc bine pe partener. Aşa am cunoscut-o pe Geta.

Getuţa a trecut deja prin două NDEuri datorate căldurii excesive din birou şi a lipsei apei - e cam nesătulă fătuca asta pentru că deşi i-am pus apă vineri la plecare, luni dimineaţa era mai uscată ca sarea.

Ca orice femeie, Geta cere atenţie tot timpul: ba să-i rup floarea uscată, ba frunza aia are nu ştiu ce, ba să o întorc mai spre lumină...se plânge constant!

Dar eu o las, rabd, fac...nu zic nimic!

Mă simt superior!

P.S. oricum îi dau o lună că nu mă ştiu să am degete verzi

La zi

Marţi am ieşit în oraş. Şi am mâncat în oraş, la restaurant.

Acum vom face o paranteză.

(Există câteva locuri pe Internetz unde un om curios poate afla despre localurile din Bucureşti [în special] şi astfel, împuternicit de Cunoaştere, poate profita la maxim de timpul său.

Majoritatea acestori locuri au însă o problemă: nu sunt la zi.

Adică, ce mă interesează pe mine că acum 3 ani, în localul X se mânca bine? Acum, în 2 luni roata se poate întoarce şi un local bun să devină de câcat, să nu mai spun în 1-2-3 ani!

Ar fi frumos ca domnii şi domniţele cronicari să mai dea pe acolo pe la 6 luni aşa să vadă care e treaba. Nătăfleţul de exemplu a avut o experienţă foarte neplăcută într-un loc foarte lăudat, chiar şi cu aşteptările minime pe care şi le făcuse ...)

Acuma, când ţi-e foame ce faci? Experimentezi şi te duci într-un loc unde nu ştii la ce să aştepţi sau mergi undeva unde ştii din experienţă că mâncarea e pe gustul tău?

Varianta 2 pentru 70 de lei vă rog!

Şi aşa am ajuns în St. George, restaurantul cu specific unguresc de pe strada Franceză.

Să fie faptul că ultimele 3-4 dăţi când am fost acolo nu ne-au mai servit cu aperitive din partea casei? Sau poate faptul că de când s-a terminat reabilitarea străzii din ce în ce mai multă lume a găsit drumul spre uşile sale? Nu o să ştim niciodată ... ceea ce ştim cu siguranţă însă este faptul că St. George nu mai este ce a fost şi asta sărind peste uşoara indolenţă a chelnerilor şi faptul că atmosfera a devenit una mediocră!

Simplu şi la obiect: mâncare proastă care nu prea merita banii, ca să o zicem cât mai pe înţelesul tuturor.

Poate toamna şi aerul rece vor alunga învălmăşeala de mofturi şi capricii ce a pus stăpânire pe Centrul Vechi şi lucrurile se vor schimba în mai bine.

...deşi n-am auzit niciodată să se întâmple asta!