trist

Cred că este destul de evident că în ultimul timp mi-am pierdut cheful de scris. Orice.

De fapt nu știu dacă cheful sau Inspirația. Poate dacă aș avea despre ce să scriu, aș scrie. Dar nimic nu mi se mai pare interesant. Nimic nu mi se mai pare amuzant. Nu mai vreau să împart cu voi nimic. Dacă pățesc la fel ca cu perele? Nu, mulțumesc.

Poate m-am terminat.

Poate aveam o cantitate fixă de aberații si le-am câcat pe toate. În doi ani. Mi se pare ...rezonabil. Unii nu au destul nici pentru o conversație de o seară. Amărâți.

Deci da.

Mă simțeam cumva vinovat. Simțeam nevoia să mă scuz. Acum că am făcut asta putem cu toții să ne mutăm mai departe!

Poștașul nu sună de două ori

dar vecinii îți deschid corespondeța. Bine măcar că sunt politicoși!

exact așa l-am găsit în cutia poștală :)

tu crezi în povești?

Sunt un nesimţit, ştiu. Îmi cer scuze. Am zis mâine şi e deja răspoimâine. Eu ştiu că trebuie să scriu şi vreau să o fac, dar uneori e mai greu decât pare (mai ales când la mijloc e un sfârşit de săptămână).

Observ că luna aceasta e cam sărăcăcioasă și oricât m-aș chinui nu pot să-mi dau seama ce am făcut de nu am avut timp de stat la taclale. Uneori mai încep câte un post în care aberez despre drama societății moderne și a tineretului din ziua de astăzi forțat să muncească până la epuizare, dar îmi dau seama că sunt prea serios și abandonez după două-trei paragrafe. E prea actual, prea plicsitor.

Hai să încep cu lucrurile simple: mergem în vacanțăăăă! Peste o lună. Mergem la München. Șă mâcăm cârnați și ș'bem beri. De ce München? Pentru că merităm.