Sunt un nesimţit, ştiu. Îmi cer scuze. Am zis mâine şi e deja răspoimâine. Eu ştiu că trebuie să scriu şi vreau să o fac, dar uneori e mai greu decât pare (mai ales când la mijloc e un sfârşit de săptămână).
Observ că luna aceasta e cam sărăcăcioasă și oricât m-aș chinui nu pot să-mi dau seama ce am făcut de nu am avut timp de stat la taclale. Uneori mai încep câte un post în care aberez despre drama societății moderne și a tineretului din ziua de astăzi forțat să muncească până la epuizare, dar îmi dau seama că sunt prea serios și abandonez după două-trei paragrafe. E prea actual, prea plicsitor.
Hai să încep cu lucrurile simple: mergem în vacanțăăăă! Peste o lună. Mergem la München. Șă mâcăm cârnați și ș'bem beri. De ce München? Pentru că merităm.
Se afișează postările cu eticheta ocupat. Afișați toate postările

târg
N-am internet acasă.
Am de muncă.
Am fost la târgul de ceva-uri de iarnă de pe Kiseleff. Numai gunoaie, obişnuitele tarabe cu hand-made-uri pe bandă rulantă, cârnaţi, pastramă, brânzeturi, turtă dulce, ţigani, Năstase plimba o potaie, Prigoană se târguia pentru nişte scaune. Am vrut o bucăţică de purcel la proţap da' era o coadă de zici că se dădea gratis, am renunţat.
Mult kitsch, mulţi ţigani, mulţi profitori. Bleh.
Şi gata (pentru acum).

I "heart" Stockholm, Stockholm "hearts" back
Nătăfleţul şi Poznaşul se bucură de ultimele zile de concediu, sortează fotografii, hărţi, pliante, amintiri, despachetează bagaje şi suveniruri.
În plus trebuie să achiziţioneze cele necesare Stăpânului Eiríkr care - sperăm! - îşi va face simţită prezenţa în cursul zilei de astăzi.
V-am spus toate acestea ca să ştiţi de ce este atât de linişte pe aici.
Acuma relaxaţi-vă cu o cană de latte în mână şi bucuraţi-vă de caniculă ...

[latte cu vanilie de la Espresso House ...mniam mniam]
Un vis mai mic
Statea aşa Nătăfleţul şi muncea şi-şi asculta ghiorăielile stomacului şi trăgea cu ochiul pe fereastră la vremea urâtă de afară şi se gândea...
...se gândea la o fotografie făcută într-un vagon de tren, o fotografie postată pe un blog pe care Nătăfleţul îl citeşte cu regularitate, poate chiar blogul lui preferat...
...o fotografie cu un geam de tren, o carte, un iPod şi un pahar de cafea - companionii perfecţi pentru o călatorie cu trenul într-o zi însorită şi frumoasă de primăvară...
...şi se mai gândea ce norocos este autorul acelei fotografii şi că oricât ai încerca e tare greu să înghesui munca, viaţa personală, socializarea, eventual şi un hobby două şi scrisul pe blog într-o singură zi...
...şi că uneori îţi vine să laşi totul baltă şi să te duci la gară şi să te urci într-un tren fără să îţi pese unde merge, dacă la capătul călătoriei ai să găseşti un loc unde să dormi, o masă la care să mănânci, fără să îţi pese de ce laşi în urmă şi ce o să găseşti.
Uneori Nătăfleţul şi Poznaşul glumesc făcându-şi planuri cum că o să meargă la aeroport să bea o cafea şi să vadă avioane decolând, sau la gară unde iaraşi o să bea o cafea şi o sa privească trenuri plecând ...
...şi deşi e o glumă e puţin trist pentru că ei sunt nişte zevzeci care visează un vis mai mic pentru că nu îşi permit să viseze un vis mai mare...
...şi ce este şi mai trist este că nu au timp nici măcar de visul ăsta mai mic şi mai amărât...
...şi afară plouă!

Lume nouă
Pentru că este ocupat până peste cap zilele astea şi pentru că nu vrea să va lase să muriţi de foame, Nătăfleţul vă serveşte astăzi o fotografie.
Da, va încerca să nu facă un obicei din asta şi promite că imediat ce are timp să răsufle o să revină în lumina reflectoarelor să vă încânte.
Până atunci, Nătăfleţul vrea să vi-l prezinte pe Colţosu'.

Colţosu' locuieşte pe Calea Călăraşi la Biroul de Arhitectură ART Architecture &Design (pfffft, Nătăfleţul a ajuns să facă şi reclamă!)
Dacă aveţi timp, fiţi binevoitori şi treceţi pe la el pentru câteva capace şi bobârnace. Vă va fi foarte recunoscător...
...cu ghiareleee!

[dacă faceţi poc! pe imagine ea se va mări şi veţi putea vedea mai în detaliu armele Colţosului]
Colţosu' locuieşte pe Calea Călăraşi la Biroul de Arhitectură ART Architecture &Design (pfffft, Nătăfleţul a ajuns să facă şi reclamă!)
Dacă aveţi timp, fiţi binevoitori şi treceţi pe la el pentru câteva capace şi bobârnace. Vă va fi foarte recunoscător...
...cu ghiareleee!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)