1. vărsată pe tot biroul, peste telefon, căşti şi telefon mobil
2. curăţată
3. reîmprospătată de la tonomat
4. vărsată pe blugi
De cele mai multe ori viaţa este de câcat, cam aşa, ca astăzi.
Se afișează postările cu eticheta C. Afișați toate postările

C este pentru Curăţenie
Primăvara se face curăţenie. Aşa că m-am hotărât şi eu să fac acelaşi lucru pe blog. Mi se pare că toate câcaturile alea din dreapta distrag de la conţinut aşa că o parte din ele le-am şters şi pe altele le-am mutat jos, am micşorat numărul de etichete punând condiţia ca numai cele care apar de mai mult de 5 ori să fie în nor. Adică dacă merită!
Oricum nu era nimic important.*
Acum pot chiar să pun fotografiile mai mari, să ne bucurăm cu toţii cât de artistic sunt realizate**
Uraaaaa pentru spaţiu şi libertate! Acum putem să fugim în cerc ca nişte imbecili şi să urlăm cât putem de tare. Ca nişte copii tembeli, cam aşa...
* îmi cer scuze tuturor din blog roll: sunteţi importanţi! că de aia v-am pus acolo, dar mă enerva harababura aia. Cine va avea curaj să dea click pe linkurile către voi, va avea şi răbdare să citească un post până la capăt. Altfel e clar că nu merită...
** ...not!

C este pentru Curiozitate
Oare te poţi duce la curve cu bonuri de masă? La urma urmei ele fac asta ca să mănânce, nu?
C este pentru Cine
mă fute de dimineaţă de la ora 7:45? Lenea mă fute!
Oh vai Nătăfleţule ce limbaj...eu nu o să mai citesc blogul tău dacă continui aşa...
Mare brânză!

C este pentru Compromis
Deci ieri pe la doişpe comand lactopu' minune.
În formularul de comandă, după pagina cu adresa de livrare şi după cea cu detaliile plăţii vine o pagină în care alegi modalitatea de livrare. Alegi e mult spus, pentru că se pare că există doar una singură: curier e-mag. Ce este de ales este ziua şi ora livrării. De fapt, nici aici nu prea ai de ales, pentru e-mag existând doar trei intervale orare în care se pot face livrări: 14:00 - 16:00, 16:00 - 18:00, 18:00 - 20:00.
Primul interval disponibil, cel pe care îl aveam afişat şi pe pagina produsului era: ziua în curs, după 6. Deci ieri.
Comanda am făcut-o la 12:00 şi când am văzut că o primesc în aceeaşi zi după 18:00 mi-am zis: buuuun!.
Acuma, din motive pe care nu doresc să le discut dar le pot rezuma la nu îmi place, mie nu-mi place să primesc comenzi la serviciu. Nu îmi place mia. Şi atunci, evident mi-a convenit intervalul "propus" pentru că dupe şase sunt şi eu acasă.
Pe la 15:00 aşa primesc un telefon de la consultantul de vânzări căruia i se alocase comanda mea. Mă informează că totul e în ordine - comanda a fost înregistrată şi procesată - şi îmi spune că lactopu' soseşte mâine şi dacă îmi convine întervalul 16:00 - 18:00 pentru livrare.
Greşeala numărul unu: nu am comentat nimic de decalajul de 1 zi. I-am spus doar că nu îmi convine intervalul, vreau 18-20! Buuun zice, mâine între 18 şi 20 vă livrăm comanda.
Hmmmm, fie!
Azi, la 11:20 primesc un telefon. Curierul e-mag mă întreabă când mă poate găsi acasă. Hmmm, păi după 18, cum am stabilit. Da' mai devreme nu se poate? Nu e nimeni acasă să poată primi comanda să zicem în intervalul 16-18? Nu, nu e nimeni acasă, de aia am şi zis după 18!
Vaaaai, simt disperarea şi frământarea în tăcerea din convorbire.
Greşeala numărul doi: îi zic că mai devreme se poate, dar la altă adresă, cea de la muncă. Entuziasmat, omu' mă asigură că se poate la altă adresă şi că la 14 va fi aici cu pachetul.
Zău aşa...
Unii ar fi zis că trebuia să anulez comanda de ieri, când consultantul de vânzări mi-a spus că livrarea se va face cu o zi mai târziu decât ce alesesem şi fusesem informat pe site.
Alţii ar mai fi zis că trebuia să anulez comanda şi astăzi când curierul a încercat să îşi impună propria ora după cum îi era lui convenabil, total diferită de cea stabilită ieri.
Eu...eu nu ştiu.
Într-un fel mi-e milă de omul ăla. Îl înţeleg că are de umblat prin tot oraşul - chiar dacă asta îi este slujba - şi că este greu să ţii pasul când probabil toţi vor să le fie livrate comenzile după 6 şi adresele sunt în zone depărtate ale oraşului.
Eu nu va trebui decât să primesc pachetul la serviciu - ceea ce nu îmi place - şi să îl car până la metrou (13-15 minute), cu metroul şi apoi încă 10 minute până acasă. Aproape ca şi cum l-aş fi ridicat din showroom!
Eu sunt înţelegător, fac compromisuri. Aş fi putut fi corect, aş fi putut cere ce mi se cuvenea - punctualitate şi respect, aş fi putut fi al dracului şi să le zic că nu mai vreau comanda, aş fi putut fi inflexibil şi să insist că înainte de 18:00 nu vreau şi nu pot primi comanda.
Aş...
P.S. Am uitat să menţionez că pe măreaţa pagină cu detaliile livrării era şi un check box "Nu vreau să fiu contactat telefonic în legătură cu statusul livrării.". Selectat! Am primit 3 telefoane ...

C este pentru the Chosen one
adicătelea m-am hotărât în sfârşit şi am comandat laptopul. Tableta e disponibilă doar la comandă - fuckers! şi mai întâi vreau să văd cu merge cu livratul şi calitatea serviciilor...
Şi cu ocazia asta pot şterge şi jumătate dintr-o rezoluţie de pe 2011 :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)