drd

Acuma, postul ăsta o să îi facă pe Serget Serget şi pe Războinic să-mi sară în cap cu prima ocazie şi să spună:
da te-ai cam dat de gol, toată lumea o să se prindă că eşti fată Nătăfleţule! Întreg planul tău diabolic s-a dus pe apa Sâmbetii. Ia uite, cred că acuma e pe la Tulcea ...

Oh, nu! Groaznic, oribil, îngrozitor. De parcă orice om cu capul pe umerii care mi-ar citi blogul de la un post la altul nu şi-ar da seama de asta de pe la început. Să fim serioşi!

Da, deci, ignoraţi-i pe cârcotaşii ăştia doi phbbbbt şi veniţi mai aproape:

azi gătim!

scuze, a fost prea tare? lasă că vă trece...

Astăzi suntem în bucătarie cu doi Maeştrii emeriţi: Nătăfleţul applause şi Poznaşul batting eyelashes şi gătim: doradă la cuptooor.

Î: Da' ce e dorada asta Nătăfleţule?
R: Dorada dragii fetiţe şi băieţei, pisici, motani, purcei, este un peşte. În conlcuzie, astăzi facem peşte la cuptor.

De fapt nu astăzi, ci acum o săptămână, dar de-abia acuma au reuşit planetele să se alinieze şi eu să mă urnesc să scriu postul ăsta. Oook?!?!

Deci, pentru dorada la cuptor, 2 porţii, avem nevoie de 2 x doradă şi 1 x cuptor. Pui dorada în cuptor et voilà! Doradă la cuptor!

Glumeeesc! Doar să nu vă aşteptaţi la cine ştie ce reţetă de urmat pas cu pas, nu uitaţi că scopul acesti post este să arate cât de iscusiţi sunt Nătăfleţul şi Poznaşul (mai iscusiţi ca voi) şi ce mâncăruri alese mânâncă ei (tot în comparaţie cu voi, desigur).

Dacă aţi fost distraşi pentru un moment, ţin să vă reamintesc că încă mai glumim.

Deci cumpăram două dorade de la magazin:

le curăţăm de solzi şi de maţe şi alte chestii sângeroase batting eyelashes, le spălăm, ne prostim puţin făcând din peşte o mănuşă şi subţiindu-ne vocea oh, noes, I'm dead! , îl crestăm olecuţă, punem sare, piper şi cam atât.

După aia ne uităm pe google după reţete de dorada la cuptor. Ne hotărâm că nu putem face nici una cap coadă din cauza ingredientelor specifice pe care fiecare dăştept s-a trezit să le arunce în oală aşa că o să facem ceva de capul nostru, un mélange.

Luăm o tavă, un vas adânc, un evreu - în principiu orice se poate băga în cuptor!



şi băgăm nişte ceapă, ustoroi tocat mărunt, pătrunjel şi nişte unt.

Punem nişte pătrunjel şi în doradă, împreună cu 2-3 felii de lămăie - doar frumuseţea vine din interior, nu?, trântim dorada în vas, stropim din abundenţă cu zeamă de lămâie şi ar trebui să arate cam aşa:



În momentul ăsta facem ceva ce veţi crede că este cheia succesului acestei reţete, punem nişte vin (cam un pahar)



dar credeţi-mă, nu are nici un efect. Poate doar să vă facă să vărsaţi o lacrimă pentru vinul irosit ...

...Şi băgăm la cuptooor! Acuma, nu ştiu la ce temperatură, că noi nu avem cuptor de ăla, e ceea ce io aş numi foc mediu. Are sens? Nu? Nasol...

Ah, timp de 15 minute!

Peşte ca peşte, dar nu putem să îl mâncăm gol, nu pentru că nu ar fi destul de savuros, ci pentru că noi suntem căpcăuni şi nu ne săturăm doar cu peşte!

Aşa că după ce cele 15 minute au trecut mai aruncăm şi vreo doi pumni de ciuperci curăţate şi spălate în tavă, le stropim cu sare şi le presărăm cu niţel ulei de măsline ...aaaaaa! ehehehe, vă testam! ca să nu vă plictisiţi! şi le trântim peste peşte.

Băgăm iar la cuptor pentru încă vreo 10 minute.

Între timp fierbem şi nişte apă ca să opărim o pungă de legume congelate. Peşte şi ciuperici!? Nu e de ajuns! Asta e ospăţ regal, nu masă de fandosiţi.

Toate ca toate, peste aproape juma' de oră de când am dat peştele la cuptor avem asta:


Mmmmmmm... hai să-ţi punem o porţie Nătăfleţule!



Vai! mulţumesc!
...şiii Poznaşului o porţie:



Eeeeeee! Şi nişte vin...

et Bon Appétit!

Stai, stai...să mai fac o poză să o pun pe blog mai târziu!



Oooooo..arată delicios!

Şi aşa a şi fost!



Pam-pam!

Ne vedem peste o săptâmănă, adică azi, sau de fapt mâine (sau când o să am chef şi timp să scriu postul) cu somon la cuptor!