mă tot chinui de vreo 3 zile să scriu postul ăsta dar nu îmi merge. Şi cu cât trec zilele cu atât uit din ce în ce mai multe dintre ideile coapte pentru el.
Eu nu sunt fan AC/DC. Ştiu vreo 3 cântece după nume şi încă vreo 3 când le aud refrenul dar concertul ăsta chiar mi-a plăcut şi nu mi s-a întâmplat nici un moment în care să mă gândesc oare mai are? vreau să se termine, vreau acasă.
Deci muzica a fost bună. Mulţumită Poznaşului am ştiut numele fiecărui cântec - sans Black Ice ones - şi am putut lălăi la refren şi eu câte un cuvânt două (detaliu foarte important pentru feelingul de apartenenţă la mulţime). În afară de asta am chiuit, am ţopăit, am făcut semnul ăsta \m/ cu mâinile şi am aplaudat cu palmele deasupra capului până m-au durut braţele. Am adunat 4 confetti pe care le am şi acum în buzunar (3 albe şi unul negru) ca amintire. Da, am refuzat să dau 50 de lei pe corniţe cu beculeţe, chestii clipicioase & altele. Mi-ajung confetti.
Sunetul a fost aşa şi aşa. La câteva melodii nu auzeam vocea deloc dar per total, pentru AC/DC a fost bun. La Down nu a fost aşa de bun, a fost masacrat, iar faptul că nu ştiam nici un cântec nu m-a ajutat să înţeleg urletele lu' nenea Phil, urlete ce acum se auzeau, acuma ba. La Iris am impresia că a fost excepţional, dar nu pot garanta pentru că nu am fost de faţă. De ce? Vă zic mai încolo.
Scena. Păi scena. Nu degeaba e prima sau a doua din lume. A fost prima oară când am putut vedea şi eu totul de pe scenă fără să mă chiorăsc şi fără să stau în primul rând.
Organizarea. La cercul auriu (auriu, he he!) a fost foarte bine. Se pare că degeaba ne-am panicat noi cu suplimentarea aceea din ultima săptămână pentru că a fost foarte aerisit şi foarte mult spaţiu. Am stat undeva mai în spate şi am văzut totul foarte bine, fără nici o pălugă care să-mi obstrucţioneze câmpul vizual aşa cum se întâmplă de obicei. Nu am fost împins, călcat în picioare şi nu mi s-a răsuflat în ceafă.
Deci asta a fost zona de ..concert.
Celelalte zone...niţel dezastru. La toalete nu am avut onoarea să merg, dar am trecut pe lângă ele şi nu mă îmbiau. La standurile cu băutură şi mâncare... pardon, standurile cu băutură şi standul cu mâncare. O singură coşmelie cu cârnaţi la cincizeci de mii de oameni. Genial.
Coşmelia cu cârnaţi este motivul pentru care am ratat Iris (ză drama!). Am stat o oră la coadă la cârnaţi! 10 lei cârnatul. Un cârnat ordinar care avea 10% carne, 90% alte chestii. Un cârnat pentru care unele fiinţe au renunţat la cea mai mică firmitură de umanitate: se împingeau, striveau, urlau, se certau, trişau ...auuu!
Săracul Poznaş era să ajungă în tava cu cârnaţi fierţi şi Nătăfleţul după el.
Bun simţ? Nu la coadă la cârnaţi! Nu mai zic de cei "agăţaţi" de toţi prietenii de ocazie care ajungeau să cumpere 7-10-12 pentru toată gaşca, pentru un prieten al unui prieten, pentru o rudă a unui prieten, pentru un prieten al unui prieten al unei cunoştinţe, în loc de 1-2!
Aş mai zice, dar după aia mă transform într-una din fiinţele alea nemulţumite care scuipă venin pe lângă fiecare cuvânt. Lasă, nea Mircea Măcelaru' să ne trăiască!
În concluzie, deşi n-a fost o life altering experience, împlinirea unui vis din copilărie, cel mai tare concert la care am fost vreodată, ne-am distrat şi ne-a plăcut la AC/DC.
