să trăiți, să înviați

în noul și renovatul pasaj de la Universitate s-au deschis două cafenele.

Una e cafenea-cafenea, una e cafenea-cofetărie.
Aia cafenea-cafenea, e mai de fițe așa cu canapele, măsuțe joase, fancy baristas, shitty music, scăunele mici și decor modernist.

Modern, modernist dar și ei au intrat ca tot românul în spiritul sărbătorilor de iarnă. Și ce e tradițional la noi de sărbători? Să bagi CD-ul cu colinde și să te minunezi de ce mare păstrător al obiceiurilor ești.

Eventual, dacă ești cafenea-cafenea, în pasaj la Universitate, mai scoți și boxele afară, să audă colindele și fraierii ce se duc la muncă cu metroul și nu au timp să soarbă o cafea tolăniți pe canapele de vinilin în liniște.

Nătăflețul și Poznașul merg dimineața la muncă.

Observând schelălăiala din boxa plasată ostentativ în afara localului, Nătăflețul zice:
-Ia uite! Au intrat și ăștia în spiritul sărbătorilor!

La care Poznașul, mai informat așa de felul lui:
-Daaaaa, sărbătorile pascale!

piua douăzeci

Deci vine Poznaşul aseară şi Nătăfleţul îi zice: ştii, a mai votat unu'.

Da? cu cine? întreabă Poznaşul.

Ei cu cine [privire acuzatoare de lasă că ştii tu ce ai făcut] cu Canibalul Invizibil, desigur!

He he, mda se hlizeşte Poznaşul. Deci pe tine te roade că nu iese propunerea ta...

Ceee!? Nici gând! Eu mi-am dat seama că întreaga chestie e cam inutilă. Adică: şi avem un nume ...şi după aia ce? ridică din umeri Nătăfleţul.

Da, deci după aia...ce? La ce vă aşteptaţi?

Eu ăsta dublu m-am supărat. Nu mai fac nimica. Nu mă mai joc.