Se afișează postările cu eticheta Mama. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Mama. Afișați toate postările

din ce suntem făcuţi

Cine nu ştie ce zi este astăzi primeşte un bobârnac! Puneţi frumos mâna pe şoricel, selectaţi din arhivă luna Aprilie a anului 2009 şi băgaţi la cap!

Astăzi este ziua Mămichii măi!

O zi cu Soare, copaci înfloriţi şi muuulte zâmbete, chicoteli şi voie bună.

Pentru că o iubim pe mama şi vrem şă ştie că este cea mai bună şi cea frumoasă şi cea mai isteaţă mămică de Nătăfleţ:

La Mulţi Ani Mama!


Nătăfleţul te iubeşte. îmi este dor de tine. promit să nu plâng decât oleacă

Mi-e foame

..şi mi-e poftă de ciorbă.

De aia făcută de Mama.
De ciorba pe care mai mult de jumătate din viaţa mea am detestat-o.
Ce năstruşnică este viaţa asta ...

Restanţă

Nătăfleţul ştie că vă este dator cu vreo câteva poveşti dar încă mai este ocupat până peste cap şi de-abia are timp să caşte darămite să mai stea la povestit!

Oricum, zilele astea Nătăfleţul merge Acasă să se îndoape cu bunătăţuri făcute de Mămica şi să lenevească cu burta la Soare şi printre picături o sa aibă grijă şi de voi...nu vă faceţi griji, isprăvi sunt destule! cam ca ghemotoacele platanului din fotografia de mai jos ...



8 Aprilie

Nătăfleţul ştie că v-aţi trezit de dimineaţă, aţi oftat şi v-aţi gandit "of...încă o zi...şi e de-abia Miercuri..."

Greşit!

Astăzi nu este o zi obişnuită....nuuuuu! este o zi specială, unică! Este o zi foarte frumoasă ...

...pentru că este ziua Mămichii Nătăfleţului!

Mămica Nătăfleţului e departe, în ţinuturile din Nord Est, şi Nătăfleţului îi este foarte dor de ea, mai ales într-o zi atât de deosebită, dar nu poate decât să se gândească la ea şi să spere că va avea parte numai de zâmbete astăzi şi că nimeni nu o va supăra!

La mulţi ani Mama! Nătăfleţul vrea să ştii că te iubeşte foarte mult!