Ziua 3

Ziua 3 nu a debutat prea bine. Asta pentru că ziua 2 nu s-a încheiat prea bine: din prea mult zel de ros un os (ce altceva mănâncă oamenii săraci?) mi-am înghițit coronița și pivotul unui dinte.

 ..și problemele medicale nu sunt genul de probleme pe care ți le dorești atunci când ești boem.

Eu sper să am probleme legate de cu ce să-mi umplu timpul, prea multe tipuri de ceai, scăpat de lene, nerespectarea unui program regulat de masă, chestii de astea. Nu dinți proști! De ce dinților, de ce?

Daaa, oricum, poate și din motive de singurătate, poate și din motive de 10 grade la început de Aprilie și frig în casă, poate și pentru că nu știam la ce să mă aștept de la consultație (3 cabinete îmi refuzaseră prezența pe motiv de Paște) dar a fost o zi foarte de câcat ziua de astăzi. În mod evident nu ceea ce mă așteptam.

Ce-i drept nu am făcut altceva decât să stau la calculator. Și curățenie într-un sertar (pe motiv de căutat ultima radiografie, nu pe motiv că a dat hărnicia peste mine!). Și duș (de ăla complet). Și spălat vasele. Totalul timpului petrecut pe afară ajunge pe la 2,5 ore. Nesemnificativ! pentru a-mi strica comfortul de bursuc, dar stresul, stresul omule! mă ucide.