Eu cobor din metrou la capăt de linie.

Toată lumea coboară din metrou la capăt de linie.

Pe peronul de capăt de linie nu există bănci, coşuri de gunoi, tonomate de Coca-Cola, coşuri de gunoi, tonomate de sandvişuri, coşuri de gunoi. Pe peronul de capăt de linie nu există coşuri de gunoi, dar sus în staţie există. La ieşirea din staţie există. Coşuri de gunoi.

Oricum ar fi, pe peronul de căpăt de linie mi-am împotmolit picioarele în gunoaiele aruncate de bine-crescuţii mei colegi de călătorie.

Nu înţeleg.
Nu se procesează.

Adică...ei s-au urcat la...să zicem Victoriei, că acolo au covrigi, au molfăit 3 staţii din covrigul lor de câcat şi când au ajuns la destinaţie, la căpăt de linie, pe peronul de căpăt de linie, cel fără coşuri de gunoi, au aruncat cu ciudă şi ură ambalajul pe jos. Chiar cum au ieşit din metrou. Nu puteau să îl ţină până ce urcau scările. Nu, probabil că ambalajul a făcut tot posibilul să scape din mânile lor!

De ce? De ce oamenii fac tot posibilul să fie dispreţuiţi?

Aşa mă amărăşte chestia asta şi doar e un lucru stupid, un nimic...