Câteodată stau aşa şi o frec şi mai dau prin lista de bloguri pe care le urmăresc şi văd că lumea nu a mai scris nimic de 2 zile şi mă enervez oleacă că doar ce au de făcut?! datoria lor este să mă distreze pe mine, să aibă ceva proaspăt pentru fiecare moment în care am nevoie de inspiraţie, să mă binedispună, şi mă gândesc ruşine! ruşine să le fie! este inacceptabil şi după aia îmi amintesc de DZdN, de blogul ăsta, şi de faptul că nici eu n-am mai scris nimic de ceva timp, ceva care să merite cel puţin, şi în sinea mea îmi zic păi ce faci Nătăfleţule? tu te-ai găsit să arăţi cu degetul? şi conştiinţa mă urecheşte oleacă şi-mi bate obrazul şi mi se face şi oleacă ruşine.
Da' după aia îmi amintesc că am doar 3 cititori şi-mi trece!