Ieri a fost Luni.
Şi mergea aşa, pe drum de seară, pe trotuar, alene, către metrou, un Nătăfleţ.
Poate pentru că Nătăfleţul nostru a avut o zi excepţional de proastă sau poate pentru că este el mai ghemotoc aşea, mergea cu privirea în pământ şi cu mâinile în buzunar, când ce să vezi!?, o monedă arămie şi strălucitoare îi fură privirea!
Acum toate astea s-au întâmplat în mai puţin de o secundă, dar gândurile ce au pustiit mai apoi mintea Nătăfleţului au lăsat urme adânci.
De ce? poate că vă întrebaţi...
Păi, la vederea monedei primul gând care îţi trece prin cap este să te apleci să o iei! cugetă Nătăfleţul.
Dar dacă îţi consumi norocul? s-a gândit el şi a făcut un calcul rapid:
găsit moneda = noroc ++ ,
luat monedă = noroc --,
la final: noroc = 0!
luat monedă = noroc --,
la final: noroc = 0!
Oare dacă laşi moneda şi treci mai departe o să ai o rezervă de noroc sau o să fi doar sărac şi prost?
