Acum câteva zile hotărăsc să pun piciorul în prag şi-i spun Mămichii să nu-i mai dea conserve cu ton mâţului pentru că măreţul internet e unanim de părere că tonul dă dependenţă şi nu este un aliment complet şi hrănitor. Şi mai mult, în cazul motanilor, fosforul afectează / poate duce la afecţiuni ale tractului urinar.
Acestea fiind hotărâte Mămica execută ordinile imediat şi sistează şezirul cu ton din dieta cumătrului.
Toate bune şi frumoase până musiu motan se hotărăşe că el nu vrea să mănânce pui, vită sau orice altceva. El vrea ton. Lui nu-i pasă ce scrie pe internetz (!) şi se pune pe greva foamei.
Dacă mă întrebaţi pe mine ăsta e deja primul semn că am intervenit la timp şi că gigel are o problemă, nu doar ne-am închipuit noi.
Asta a fost aseară. Evident, ce urmează? Vise domnule, coşmaruri! Toată noapte am alergat prin diverse magazine după mâncare pentru pisoi pentru că refuza să mănânce şi pe oră ce trecea se făcea din ce în ce mai mic. La sfârşit ajunsese cât o muscă!
A fost oribil.
I just want my kitten back :(
P.S.
În apărarea mea să ştiţi că şi veterinarul mi-a spus de chestia cu tonul/peştele. Nu neapărat că dă dependenţă dar că fosforul din peşte nu face bine la motani. În consecinţă cât a fost kitten Eric a fost hrănit doar cu pui. După ce a trecut de stadiul kitten şi a ajuns la stadiul adult m-am gândit că o să îi pot divesifica hrana şi să evit tonul cu success. Din păcate faptul că am ales să-i dau premium food mi-a limitat aceste opţiuni, în principiu având iarăşi de ales numai între pui şi ton. Şi cum eu nu sunt un tiran mi-am luat libertatea să-i dau şi ton. În nici un caz acesta nu a devenit singurul aliment din hrana lui. Întotdeauna, în cel mai rău caz, conserva de ton se alterna cu cea de pui iar hrana uscata a rămas mereu orice în afarară de "cu peşte". Se pare însă că niciodată nu poţi şti cât de puţin e prea mult. Şi da, am impresia că dacă scriu despre Eric şi despre problemele lui încă mă mai pot preface că este al meu. Şi că nu trebuie să-mi fie atât de dor de el.Şi atât.
