Nu am avut chef de muncă nici ieri.
Cred că mâine va fi la fel.
Nu prea am chef de nimic, să fiu sincer.
De unde lenea asta cronică? Habar nu am.
Problema e că nu e bine. Nu e bine la muncă, nu e bine acasă, nu e bine pentru mine.
Trebuie să merg la alergolog.
Trebuie să-mi caut un kinetoterapeut.
Trebuie să-mi schimb ochelarii.
Trebuie să merg la dentist.
Trebuie să mă tund.
Trebuie să comand laptopul
şi tableta grafică
Trebuie să-mi schimb abonamentul la telefonul mobil (20 MMS-uri lunare...zău aşa?! Nici măcar nu am telefonul configurat să trimită MMS-uri!)
Trebuie să mă interesez de instructor pentru lecţii de condus şi de şcoală de şoferi.
Trebuie să-mi fac card de plăţi online şi
cont de paypal.
Trebuie să mă hotărăsc ce fac cu cariera mea inexistentă.
Trebuie să get my shit together.
Trebuie să devin mai curajos, să apăr şi să lupt pentru ce este al meu. Dreptul meu. (Sună cheesy dar e legat de faptul că la muncă îi cam las pe unii să facă ce vor cu mine şi cu timpul meu liber.)
Trebuie să învăţ să spun Nu.
(rezoluţii pentru 2011)
Trebuie atâtea lucruri încăt mă simt descurajat.
Ştiu că sunt pentru mine, pentru binele meu, dar am impresia că nu o să reuşesc niciodată.
Sunt prea multe şi eu sunt prea mic. Iar astea sunt probleme de om mare, de om bătrân, de om bolnav, de om cu bani, de om cu ţeluri, cu scopuri, cu obligaţii, cu nevoi.
Şi ştiu că unele din ele sunt seminţe, că rezolvarea lor va atrage după sine alte n trebuie şi asta îmi taie tot cheful şi tot avântul.
