Când eşti pus să faci o alegere ai două căi de a ajunge la o decizie.
Prima ar fi cea mai evidentă dar şi cea mai dificilă: listezi plusurile şi e clar, opţiunea cu cele mai multe plusuri e alegerea finală.
Saaaaaau ...listezi minusurile şi opţiunea cu cele mai puţine minusuri câştigă.
De ce atâta filizofie? Ca să vă introduc în lumea locurilor unde să nu mâncaţi.
Alegerea unui loc potrivit pentru o cină poate fi destul de dificilă, mai ales dacă nu vrei pizza, paste, mici şi mai ales dacă te aflii în Bucureşti. Chiar şi mie îmi este greu să vă recomand un loc pentru o masă simplă, cu ingrediente sănătoase, porţii generoase şi preţuri necondimentate.
Ce nu-mi este însă greu, este să vă recomand unde să nu căutaţi senzaţiile exotice de mai sus.
Nu este primul local de pe listă şi probabil nici ultimul, dar este cel mai recent: Taverna Ibrail, Mântuleasa 40.
Nătăfleţul şi Poznaşul au mai fost în acest loc, însă asta s-a întâmplat mai de demult pe vremea când se numea Hanul cu Bere şi aparent avea şi alţi proprietari. Experienţele nu au fost rele, dar nici demne de menţionat în vreo cronică aşa că Hanul cu Bere/Taverna Ibrail a fost etichetată cu un merge şi pusă pe raft.
A fost luată de pe raft aseară, suflat praful de pe ea şi vizitat.
De la ultima vizită locul nu s-a schimbat, meniul însă da.
Dacă ultima oară când fuseseră pe acolo cei doi eroi ai noştrii s-au înfruptat din preparate numai bune de alăturat la un pahar de bere - carne, carne şi hmmm...carne - cârnăciori, mici, tigăi picante şi pui la ceaun, de data aceasta ne-a întâmpinat un ceva, cum să explic: vroia să fie prietenos - fiecare fel de mâncare avea povestioară, inedit - prin felurile listate, şi puţin mai sus decât media prin preţurile practicate.
Prima chestie care ar fi trebuit să îl dea de gol..Ibrail vine de la Brăila zic ei, vechea Brăilă.
De ce ar fi asta semn rău? întrebaţi
...pentru că, vă răspund, contrar spuselor din popor, căruţa cu proşti nu s-a răsturnat la Caracal, ci la Brăila!
Tot ce iese din Brăila e rău, e prost, e dezastru. Brăila are aceleaşi proprietăţi ca şi câcatul: tot ce atinge se transformă la rândul său în câcat. E ca râia, numai că nu poţi scăpa de ea. Ah, şi contrar zvonurilor împrăştiate de brăileni faleza Dunării la Galaţi e mai tare decât faleza Dunării de la Brăila. De la o poştă, se pişă cu boltă.
Să revenim însă la caprele noastre. A doua chestie: la intrare pe o tăbliţă scrie mare avem bere nefiltrată.
Acuma eu nu ştiu ce beţi voi, cât beţi, pe unde beţi, dar în Bucureşti, în 90% din cazuri, bere nefiltrată însemnă Holsten, la draft. Ei bine, Taverna Ibrail s-a gândit să fie mizeria de 10% pentru care bere nefiltrată înseamnă Paulaner la sticlă de 0, 33. Mdaaaa....nu! Nu, taverna Ibrail, nu eşti mai deosebită că oferi aşa ceva. Eşti mai de câcat. Ok, ok..doar nu e capăt de ţară dacă nu beau bere nefiltrată. Pot bea şi bere normală, da. Ei bine pot, dar nu vreau când tot ce aveţi de oferit e la sticlă de 0,33 cu preţuri de 0,5. Ce e în neregulă cu tine tavernă Ibrail?! s-a umflat hameiu-n tine???
A treia chestie şi miezu': taverna Ibrail se laudă că e o oaza lipoveneasca, raia turceasca, insula greceasca.
Aşadar şi prin urmare, cele trei bucătării sunt pilonul meniului la taverna Ibrail (deşi, la un ochi aruncat la întâmplare, trebuie să observ că în ignoranţa mea nu ştiam că a găti cu sos de soia e profund lipovenesc! cred că mai am de învăţat) şi cităm:
pastrama lui Codin transa-n vin ars, saramura de crap lipoveneasca, frigaruile si cotletele de berbecut puse pe jar ca la turci si ceafa de porc mediteraneana stropita cu cimbru, deliciul docherilor braileni.
Sună bine nu? Nu e meniul zilnic de restaurant obosit şi comunist (i.e. şniţel cu cartofi prăjiţi).
Însă înainte de a continua cu lista mâncărurilor taverna ne invită la masa fara grijile cotidiene si ceva timp la dispozitie.
Aici trebuia să se aprindă un beculeţ mare şi roşu, ok nu mai e beculeţ, e girofar şi e gălăgios şi trezeşte şi cele mai puturoase pisici din siesta de după amiază. Nu însă şi suspiciunile Nătăfleţului. Nu, acestea dorm.
Acuma, suntem noi războinici viteji, curajoşi şi puşi pe fapte măreţe, dar nu ne aruncăm înainte ca berbecu'. Aşa că lăsăm experienţele exotiques pe altă dată şi ne rezumăm la un Anghemacht cu piure, tigaie de ficaţi cu orez de casă şi o tigaie usturată cu cartofi prăjiţi. Simplu nu? Simplu şi uşor de făcut. Uşor adică rapid. Rapid pentru că ne este foame.
Şi ne punem pe aşteptat cu un pahar de bere şi unul de vin în faţă.
Şi aşteptăm.
Şi aşteptăm.
Se termina berea. Mai luăm una. La 0,33 de-abia stinge gâtlejul ars de caniculă şi de foame.
Şi aşteptăm.
Se termină şi paharul de vin. Mai luăm unul, ce naiba, că doar mâncarea fără ceva vinuleţ nu alunecă. Şi mâncarea ar trebui să vină...
Dar nu vine. Pentru că noi încă mai aşteptăm.
Şi mai aşteptăm.
Aşteptăm în total o oră, una oră, o oră întreagă!!! pentru 4-5 bucăţi amărăte de ficăţei de pui, nişte orez nu prea gustos, piure cu caşcaval pe deasupra (wtf is that?!) şi un pumn de cartofi pai cu o masă maronie de mai mult legume decât bucăţi de pui şi porc, şi nici urmă de usturoi. Ah, şi o porţie de mii de scuze.
Ei bine, tavernă Ibrail, poţi să îţi ţii scuzele, să le înmulţeşti, să facă pui, să înflorească, să ce vrei tu, dar noi nu mai călcăm pe la tine.
Am zis.
