Uneori Inspiraţia îl loveşte pe Nătăfleţ în cele mai nepotrivite momente.
Nu, nu mă refer la cele de pe tron, alea sunt ok, sunt de treabă, they're legit, ci la alea în care şansele să ajungă la calculator în următoarele zece minute şi să le scrie sunt muuult sub zero (= -1).
Unul de astfel momente este cel în care aproape ai adormit, da' nu chiar, pentru că încă eşti conştient că nu eşti chiar treaz, dar nici nu eşti adormit că altfel n-ai mai ştii că momentul ăla e, adică se întâmplă.
Mă urmăriţi? Da? Buuun...
Deci într-unul din momentele astea, pe la unu noaptea, Nătăfleţul se ridică brusc la 90 de grade cu un urlet de satisfacţie A-haaaaa! se uită buimac în jur, realizează situaţia nefericită în care este şiii...îşi notează într-un mesaj, pe telefon, ideea genială pe care tocmai o clocise şi se culcă la loc mulţumit.
Următoarele zile trec netulburate în fugă, ziua se contopeşte în noapte, acele ceasornicului se urmăresc neobosite, ursitoarele ţes, sferele cântă, imperii himenopterice se înalţă şi cad în ruină, fără ca Nătăfleţul să fructifice cumva clipa de spontaneitate creatoare.
Motivul este simplu: a uitat.
Până când ...
Menu > Messaging > Drafts > 22-02-2010 > Edit > Message: Femeia cu clopoţel
!!!
Femeia.Cu.Clopoţel.
O femeie, un clopoţel, care îi aparţine, este pe, în posesia, femeii, clopoţelul.
Ca să fim clari asupra nerozităţii ideii: este vorba despre o femeie cu un clopoţel la gât, cam aşa cum sunt zgărzile pentru pisici. De fapt nu cam aşa ci chiar aşa, exact aşa.
De ce? Cum? Cine? În ce moment de dizolvare a deşeurilor mintale i s-ar părea cuiva amuzant ?!
Unde este partea amuzantă?
Confruntat cu această întrebare Nătăfleţul a privit neinteresat în gol şi a ridicat din umeri, alungând ideea ca pe o muscă enervantă.
Toată povestea asta miroase a déjà vu...
