Am fost în The Harbour. Da, cel din Piaţa Amzei. Da, cel despre care umblă vorba că ar fi scump. Da, da ăla cu - umblă iară vorba - personal nesimţit.
A fost bine. A fost bun. Nimic pretenţios.
Preţurile cam la fel ca peste tot (tot = locuri unde pizza, pastele şi salata nu reprezintă 3/4 din meniu).
Am aşteptat puţin cam mult, şi nu mă refer la cele 40 de minute de care am fost informaţi în prealabil că sunt necesare pentru prepararea mâncării comandate, ci la cele 15 pentru două beri...
Chelnerii sunt îmbracaţi amuzant, în temă, păcat că nu au şi mici momente în care să apară cu un mop şi să înceapă să danseze marinăreşte. Şi nici nu vorbesc ca piraţii.
E un loc cam fiţos, dar dacă nu te interesează şi nu eşti complexat nu are importanţă.
Am mâncat pui la jar cu sos de muştar şi cartofi marinăreşti. Delicios. Recomand.
Pentru cine se întreabă cartofii marinăreşti sunt aceeaşi cu cartofii ţărăneşti serviţi în orice restaurant cu specific românesc, sau cartofii ungureşti serviţi în St. George, sau cartofii xxx serviţi într-un restaurant cu specific xxx. Parcă într-un loc am văzut cartofii casei a fi nişte cartofi copţi umpluţi cu diverse chestii, adică excepţie de la regula de-abia enunţată, dar am uitat unde...
Da, poate era de aşteptat să mâncăm ceva mai cu specific, dar peştele nu este numărul unu pe lista preferinţelor noastre. Nici 2, nici 3 ...e undeva pe la coadă, coadă de peşte ...
Vom mai reveni? Nu este exclus.
Am fost daţi peste cap? Neah.
Am observat că e bine să mergi de cel puţin două ori într-un loc ca să-ţi faci o părere clară despre ce şi cum aşa că pe moment nu am decât o concluzie parţială:
The Harbour = aşa şi aşa, nici prea prea, nici foarte foarte.
