N vine de la Neplată

Avem o mică problemă.

Pe scurt: Nătăfleţul îşi plăteşte de obicei factura la telefonul mobil de la bancomat.

Luna aceasta şi-a plătit factura cu o zi înaintea datei scadente dar - la o săptămână după efectuarea plăţii - banii nu au fost încă livraţi către furnizorul de servicii telefonice (Portocală).

Acest lucru înseamnă că Nătăfleţul a primit un telefon de la o tanti din partea Portocalei prin care era întrebat de inteţiile sale legate de plata facturii şi aflând că aceasta a fost deja achitată i-a spus să confirme plata folosind serviciul SelfCare, că altfel...

Serviciul SelfCare însă nu este prevăzut pentru orice situaţie, case and point: se cere numărul chitanţei, dar fluturaşul de la bancă nu are aceste date pe el...rezultat: date invalide, buză umflată.

În consecinţă, nereuşind să confirme plata Nătăfleţul se trezeşte de dimineaţă cu abonamentul suspendat.

Dar ce este şi mai rău: Nătăfleţul se trezeşte cu un stigmat!

Şi aici intervine controversa: Poznaşul este de părere că Nătăfleţul exagerează, că nu este prima persoană care nu şi-a plătit abonamentul, ba mai mult: şi l-a plătit! şi că nu este nimic ruşinos în asta. Că nimănui nu-i pasă de corectitudine, punctualitate sau faptul că ai un dosar fără pată.

Pe de altă parte, Nătăfleţul se simte foarte prost, ca ultima lichea.

Lui îi plăceau mesajele de confirmare a plăţii în care i se mulţumea ca şi-a achitat factura şi ca răsfăţ îi erau date nişte amărâte puncte de fidelitate.

Nătăfleţului îi place să creadă că cuiva chiar îi pasa de promtitudinea cu care el se achita de partea lui de contract, că este un client exemplar şi că merită să fie tratat altfel decât oamenii răi şi obraznici care întărzie cu plata.

Dar nu este aşa...

Până una-alta Nătăfleţul a mai plătit încă odată factura - ca să i se deblocheze abonamentul, a fost informat că "colegii" de la Portocală vor investiga situaţia şi că banii viraţi prin plata cu cardul vor constitui un acont pentru factura viitoare. Nătăfleţul va fi contactat telefonic pentru a fi informat de rezulatul investigaţiei. Pam pam!

(Paranteză amuzantă: [...] BANCA NU ÎŞI ASUMĂ NICI O RESPONSABILITATE ÎN LEGĂTURĂ CU OPORTUNITATEA ŞI FINALITATEA PLĂŢII.

Adică ceva de genul: fraiere, pentru că eşti prost şi ne bagi bani în buzunar folosind serviciile noastre ia de aici un şut în fund şi hai marş!)