S-a întâmplat că Nătăfleţul aştepta metroul spre casă.
Acum, nu ştiu alte staţii cum sunt, dar staţia La Muncă este o staţie colorată, cu personaje din cele mai joase şi pitoreşti pături sociale.
Aşa cum se întâmplă de fiecare dată, Nătăfleţul a pierdut metroul la mustaţă aşa că peronul era aproape gol.
Dar nu pentru mult timp, fiind ora O, oră la care mulţi angajaţi scapă din jugul angajatorilor, în câteva zeci de secunde peronul a devenit destul de aglomerat.
În acest moment o voce nazală şi impersonală ne anunţă că următorul tren care soseşte în staţie în direcţia Piaţa Victoriei circulă fără călători.
Foarte bine, nici o problemă.
După alte câteva zeci de secunde îşi face apariţia şi "următorul tren".
În tot acest timp, vocea de tanti obosită ne anunţa că acesta va circula fără călători.
Trenul se mişca încet şi intră în staţie ca un bătrânel muribund.
Mulţimea prinde viaţă, se mişcă mecanic spre marginea peronului, dincolo de linia de siguranţă, continuându-şi discuţiile, neatentă la ce se întâmplă în jur.
Metroul se mai târăşte un vagon.
Câteva persoane aleargă pe scări grăbite să prindă metroul. Se împing să treacă de zidul deja format la marginea peronului în dreptul uşilor.
Metroul e aproape în întregime la peron.
Mulţimea tace, minţile se golesc de orice urmă de raţiune, muşchii se încordează, coatele se ascut, mulţimea îşi trage suflarea pentru cursa ce va urma. Cursa pentru scaune, pentru un loc în metrou.
Metroul e în întreaga sa lungime staţionat la peron.
...
Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Câteva persoane au o sclipire de geniu: apasă butoanele de pe uşă (dezactivate din imemorabile vremuri!) poate e un test de inteligenţă!
Alţii mai curajoşi dau şi căteva picioare în uşi, poate aşa vor întelege. Trebuie să se deschidă!
Încet încet un murmur de nemulţumire se ridică deasupra muţimii.
Cei care erau în prima linie fac loc celor din spate, poate ei vor găsi o soluţie, un răspuns. Ce se întâmplă? De ce nu se deschid uşile?
Tot ce vor ei este să ajungă acasă. De ce? De ceeee?
Răspunsul vine tot din spate.
Cei care s-au retras încep să-şi folosească mintea din nou. Să devină conştienţi la ceea ce se întâmplă în jurul lor. Să audă vocea din difuzoare care în tot acest timp a repetat un singur mesaj: TRENUL. CIRCULĂ. FĂRĂ. CĂLĂTORI!
Un murmur străbate mulţimea. De data aceasta este unul de înţelegere.
Oamenii îşi zâmbesc unul altuia: circulă fără călători! hah, asta era!
Mulţimea se îndepărtează uşor de marginea peronului.
Trenul se pune în miscare. Liniile rămân din nou goale.
Au trecut 3 minute şi 35 de secunde de la ultimul tren. Peste un minut va sosi un nou tren în direcţia Piaţa Victoriei.
Totul este normal. Calm.
Nătăfleţul e îngheţat rezemat de un perete, căştile în urechi, muzica în surdină, inima sfâşiată. Omenirea... este retardată...
