...sau Despre la Dud.
Da, aceasta este încă o poveste despre mâncare, locuri de mâncat şi dezamăgiri.
Locul despre care o să vă povestească Nătăfleţul astăzi se numeşte La Dud (strada Speranţei, numărul 7! ce nume de cântec...).
A fost zărit într-o misune de explorare prin apropierea Pieţei Rosetti şi instant a devenit obsesie.
Asta se întâmpla Sâmbătă pe la prânz.
S-au făcut demersurile necesare, s-au uns mecanismele potrivite şi astfel Duminică seara un Nătăfleţ dichisit şi un Poznaş hămesit îşi făceau intrarea pe terasa aşezământului cu monument al naturii în curte!
Puţină documentare îi informase pe eroii noştri că localul se vroia a fi mai mult înspre restaurant decât local cu scop general de băut-poate mâncat şi că piesa de rezistenţă o constituie pastele făcute în casă şi deserturile.
Terasă micuţă dar cochetă, mobilier din lemn si fier forjat (asta e întotdeauna un plus - Nătăfleţul urăşte localurile cu mese şi scaune de plastic, turceşti) cu un aer boem ...până când ţi se desfundă urechile şi eşti agasat de muzica optzecistă.
Trecănd cu vederea acest amănunt...să comandăăăm. Mai întâi de băut că de-abia am avut timp să ne aruncăm ochii pe meniu. Vine şi băutura, ocazie cu care comandăm mâncarea. Vaaai, dar nu avem piept de pui deloc! Săracul Poznaş îşi alege şi el o porţie de paste. Doar sunt făcute în casa!
Nu-i nimic, suntem optimişti, hai să discutăm.
Şi discutăm.
Şi muzica devine enervantă.
Şi paharele se golesc.
Şi mâncarea nu mai vine.
Şi nici un chelner nu ne încântă cu prezenţa ca să putem dezlega misterul acestei lungi aşteptări.
Şi miroase a mici.
Oh, mici! De ce nu i-am văzut în meniu? Trebuia să îmi iau mici!
Şi măncarea nu mai vine.
Doar sunt paste făcute în casa. Deci probabil le fac acum.
Hmmm, pâinea asta uscată, tăiată de dimineaţă, care probabil a stat vreo 8 ore în praf, arată apetisant.
Oare au uitat de noi?
În sfârşit!
Paste carbonara pentru Nătăfleţ şi ravioli cu busuioc şi încă ceva pentru Poznaş...mmm....
...dezastru!
Pastele carbonara numai carbonara nu erau. Zeama albicioasă în care se lăfăiau părea a fi smântână, sare - ioc!, şuculiţa prea grasă şi prea prăjită.
Ravioli? Hahahaha ...mmmm....mda. O masă gelatinoasă cu umplutură dubioasă (nu, nu era carne) ce se lăfăia în nişte ulei şi resturi de roşii. Aromă = zero.
Nu înteleg de ce lumea se fereşte de sare ca de Satana...adică, nimeni nu a spus să abuzăm, dar puţină sare..pentru gust, este obligatorie!
Probabil că bucatarul (sau bucătăreasa) de La Dud a crezut că Nătăfleţul şi Poznaşul sunt la regim, altfel nu se explică o asemenea eroare.
Oricum, să nu mai agonizăm, să punem puctul pe i:
la Dud
- mancarea = nu
- servicii = nu
- atmosfera = nu prea (muzica proastă, nepotrivită cu peisajul)
- bun doar de băut = poate.
Cu o floare nu se face Primăvară şi un local nu poate fi judecat doar dintr-o vizită, dar prima impresie contează şi în cazul La Dud aceasta nu a fost una prea bună.
