Motivul este simplu: Nătăfleţul a fost la cinematograaaaf!
[surle, trâmbiţe, aplauze, fanfară şi paradă! fară număr!]
Şi a avut parte de 166 de minute de agonie!
[aaaaaaaaaaa <- compasiune]
Sau cu alte cuvinte: Nătăfleţul a văzut The Curious Case of Benjamin Button!
[aaaaaaaaaaa <- uşurare]
Acum, să fim clari: nu există părţi bune şi părţi rele. Nu din punctul de vedere al Nătăfleţului!
Oricăte compromisuri ar face ajunge la aceeaşi concluzie: groaznic! A fost îngrozitor! De groază! O grozăvie grozavă!
[Da, mai pot!]
Urmează staţia Grozăveşti cu peronul pe partea...
Deşi, ca să fie total imparţial Nătăfleţul trebuie să recunoască că nu e vina numai a filmului în sine, dar şi a cinematografului şi a publicului care nu i-au uşurat cu nimic suferinţa.
Ca să rezumăm: ştiţi cum uneori aveţi o idee, da' o idee bună, bună măr! şi încercaţi să o dezvoltaţi şi în acelaşi timp să îi păstraţi bunăciunea ? Da, este greu, dar nu imposibil!
[De aia există lucruri bune şi lucruri rele, asta ca să ştiţi şi voi cum funcţionează Lumea asta, zevzecilor!]
Cam aşa stă şi situaţia cu Benone Năsturel: cineva a avut o idee bună (Francis Scott Key Fitzgerald adicătelea) şi altcineva (lipitorile din Pădurea Sfântă) au stricat-o. Dar au stricat-o rău!
[Da, da chiar atât de rău!]
Benone Năsturel este un film în care nu se întâmplă nimic. Timp de 166 de minute nu se întâmplă absolut nimic!
[Ce ar trebui să se întămple întrebaţi!?]
Păi, e clar că nimeni nu se aşteaptă la o life altering experience (cel puţin nu Nătăfleţul) dar senzaţia de "Tocmai mi-am irosit 3 ore din viaţă şi nu le voi mai avea niciodată înapoi" e prea puternică şi te face să plângi...
[..sau să omori un pisoiaş mititel şi drăgălaş din cauza frustrării, după preferinţă]
