De ceva timp Nătăfleţul îşi bănuieşte colegii de neseriozitate.
Pentru a nu se ştie câta oară Nătăfleţul a fost lăsat astăzi să aştepte. Să i se dea de muncă!
Nu că asta [munca, prezenţa ei adicătelea] n-ar fi o problemă în sine, mai mult de şuetă însă, dar Nătăfleţului i s-a promis atenţie şi apoi a fost lăsat să aştepte.
În mod normal acest lucru nu ar deranja pe nimeni, cu atât mai puţin pe Nătăfleţ, numai că mai apoi Nătăfleţul este tras la răspundere pentru timpul pe care l-a petrecut aşteptând.
Dacă aveţi impresia că aceast lucru introduce puţină ironie în scenă, nu ştiţi ce urmează: Nătăfleţul a fost lăsat - în mod repetat - cu ochii în Soare de către aceaaşi persoană care i-a făcut observaţii [Nătăfleţului] cu privire la [oh so fucking pompous shiteous corporate] time management skills [/oh so fucking pompous shiteous corporate] şi chiar i-a sugerat să studieze nişte cursuri de perfecţionare a ante-menţionatelor calităţi.
În sinea lui Nătăfleţul râde isteric.
